Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Mall cultural" în centrul Bucureştiului

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 24 aprilie 2012 ·

Noul sediu al Bibliotecii Naţionale şi-a deschis porţile pentru cititori. Noul sediu al Bibliotecii Naţionale

În ziua deschiderii oficiale, la ghişeul pentru permise a Bibliotecii Naţionale a fost coadă.

"Nu vă trebuie decât buletinul, atât", e fermă o bibliotecară care face muncă de ghid. Noul sediu de pe bulevardul Unirii numărul 22, inaugurat ieri de primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu, e impunător, are o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi, în care sunt 14 săli de lectură, şase săli de conferinţe şi o aulă de 400 de locuri. În următoarea perioadă vor mai fi o cafenea şi chiar un restaurant.

La parter şi mezanin sunt expoziţii de artă: tablouri, icoane pe sticlă, desene făcute de copii şi instalaţii. În atrium ţine un discurs Ion Luca Caragiale.

"E o hologramă, un actor care a reprodus un text al celebrului dramaturg şi pentru a realiza acest efect ne ajutăm de un proiector. Ne gândim să facem şi alte astfel de proiecte la Biblioteca Naţională, cu alţi scriitori", spune o domnişoară, reprezentantă a unei firme de tehnologie colaboratoare cu Biblioteca.

O hologramă a lui Ion Luca Caragiale a atras atenția zecilor de cititori

care erau pe holuri

FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Tot la mezanin, în partea dreaptă, mai mulţi cititori caută titluri şi articole în cataloagele sistematice şi alfabetice. "În scurt timp vor veni şi computerele şi se vor face căutări şi prin intermdeiul softului", explică bibliotecara Marina.

De aici, după ce au găsit autorul sau articolul pe care vor să-l citească merg la etaj, la sala de lectură. Mai întâi sunt zonele "open space". "Aici pot veni cititorii cu cărţi de acasă, se pot conecta la internet, care arată exact ca cele din sala de lectură, doar că spaţiul e deschis", explică o blibliotecară.

În sala de lectură e o linişte deplină. "Se completează un buletin de c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°