Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Marica a început lupta sindicală la Focşani

Publicat in Adevarul, joi 17 februarie 2011 ·

La Vama din Vrancea, în timpul şefiei unchiului său, a înfiinţat primul sindicat al vameşilor. Preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex", aflat în aceste zile în centrul scandalurilor cu privire la corupţia din vămi, a avut o ascensiune fulminantă.

Originar din comuna Mirceşti, Vasile Marica şi-a consemnat debutul în mişcarea sindicală în anul 1995, când a înfiinţat Sindicatul Naţional Vamal „Unirea".

Persoane care cunosc trecutul liderului sindical spun că acest lucru a fost posibil graţie sprijinului oferit de unchiul său, Dumitru Marica, fost ofiţer de securitate şi şef al Vămii Focşani la acea perioadă, condamnat în 1997 la patru ani de puşcărie într-un faimos dosar de contrabandă, alături de afaceristul Vasile Gheorghe, zis Gigi Kent.

Fără suportul unchiului, confruntat cu serioase probleme penale, Vasile Marica a părăsit definitiv Focşaniul în 1997, plecând la Bucureşti pentru a pune bazele unui sindicat mai puternic.

„Nu l-am cunoscut pe Vasile Marica, dar soţia lui, Mălina, fiica preotului Marin de la biserica din Piaţa Unirii, a lucrat la noi până prin anul 1997, după care şi-a urmat soţul la Bucureşti, care înfiinţase acolo un sindicat mai mare. Ştiu că acum este directoare la Ministerul Finaţelor", ne-a declarat o funcţionară din Direcţia Finaţelor Publice Vrancea.

Persoane care au deţinut funcţii publice în Focşani în acea perioadă spun că ascensiunea rapidă a lui Vasile Marica s-ar datora deputatului de Vrancea Nini Săpunaru, uns şef al vămilor din România în anul 1997.

De altfel, Maius Ungureanu, unul dintre cei care s-a autodenunţat spunând că i-a dat şpagă în mai multe rânduri lui Marica a spus că reţeaua liderului sindical s-a format o dată cu numirea lui Nini Săpunaru la Direcţia Generală a Vămilor.Marius Ungureanu a declarat că angajaţii de la vamă îi dădea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum o ora
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 2 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 2 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum o ora
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

Ministerul Energiei: România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore / Burduja: Până în 2032 vom avea primii MW de energie electrică produşi prin utilizarea resurselor de vânt din Marea Neagră

News.ro acum 28 minute
Ministerul Energiei transmis, marţi, că România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore, după ce preşedintele Klasu Iohannis a promulgat legea în acest domeniu. Actul normativ va intra ăn vigoare î

Începe marea curățenie: Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele"!

Ziua News acum 16 minute
Legea prin care este interzisă funcționarea sălilor de jocuri de noroc în localităţile mici cu mai puțin de 15.000 de locuitori, a intrat în vigoare la 29 aprilie și a început să fie aplicată, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu. Adoptarea „legi

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°