Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O carte cum nu s-a mai scris

Publicat in Romania Literara, vineri 16 iulie 2010 ·

Academia Suedeză ne-a făcut cadou o scriitoare, pe Herta Muller. Înainte de Premiul Nobel nu catadicseaţi s-o citiţi, ne blamează, pe bună dreptate înciudaţi, editorii români care-i publicaseră si până atunci cărţile, dar nu reuşiseră să ni le vândă.

Acum le cumpără toată lumea, scriitoarea de limbă germană plecată din ţară în 1987, odată cu alţi patru-cinci confraţi bănăţeni, a fost înălţată brusc la rangul de glorie naţională. Fac notă distonantă câteva bombănituri din tabăra paranoiei neaoşiste, care interpretează până şi această recunoaştere a unei valori literare cu semnificaţii majore în epoca noastră ca pe o palmă pe obrazul veşnic desconsideratei Românii: oare n-am avut noi scriitori mai mari, mai vrednici de suprema onorare?

Nu este nici locul nici loc pentru încă o înşiruire a autorilor care au făcut epocă, dar au murit sau sunt pe punctul de a muri fără să-l primească sau pentru încă o evaluare a criteriilor extraliterare (distribuţie geografică, oportunitate politică, etc) care au influenţat, mai ales în ultima vreme, alegerea. Important este că laureaţii au fost, mai toţi, scriitori de prima mână care, chiar în cazurile când nu aveau anterior notorietate internaţională, au lărgit şi împrospătat perspectiva asupra lumii de azi.

Herta Muller are toate însuşirile cerute pentru a intra în acest grup de elită al literelor universale. Este o prozatoare şi o poetă de talent, vine dintr-o zonă marginală şi aduce viziunea unei minorităţi despre care nu se prea auzise: locuitorii de origine germană ai unei ţări est-europene care au trăit opt secole departe de locul de origine păstrându-şi intacte limba şi tradiţiile, s-au integrat firesc în ambianţă, contribuind la ridicarea gradului ei de civilizaţie, dar au fost scoşi în cele din urmă din matcă de răsturnări succesive care au zdruncinat şi în final au spulberat atât de

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 9 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 8 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

Spania, Norvegia şi Irlanda intenţionează să recunoască în mod oficial statul Palestina

BusinessMagazin acum 13 ore
Spania, Norvegia şi Irlanda au anunţat că intenţionează să recunoască în mod oficial statul Palestina. Gestul ar putea sprijini cauza palestiniană la nivel mondial, dar care va tensiona relaţiile cu Israelul, relatează CNN.

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 8 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Gabriela Firea: „Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie”

G4Media acum 9 ore
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, spune că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că va milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie. „C

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°