Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: VIDEO Sprijin de la Hunedoara pentru basarabeni

Publicat in Adevarul, duminică 31 mai 2009 ·

Zeci de hunedoreni, majoritatea tineri, militează pentru unirea Basarabiei cu România. Ei au încercat chiar sǎ ajungǎ în Moldova pentru a protesta alǎturi de basarabeni.

La începutul lunii aprilie, când au auzit cǎ alegerile din Republica Moldova ar fi fost fraudate, zeci de tineri din Hunedoara au intrat în freamǎt. Adolescenţii, care au aderat la grupul „noilor golani”, au vrut sǎ se solidarizeze cu miile de basarabeni ce au ieşit în stradǎ la Chişinǎu. S-au urcat în primul tren sau autocar pentru a lua calea estului, dar majoritatea nu au ajuns decât pânǎ la frontierele ţǎrii. „Eu eram în Bucureşti, unde sunt student la Politehnicǎ. Am vrut sǎ merg neapǎrat în piaţa centralǎ din Chişinǎu, unde 10.000 de basarabeni s-au strâns pentru a protesta. Împreunǎ cu mai mulţi prieteni, am luat un autobuz care fǎcea curse pe direcţia Bucureşti - Chişinǎu, însǎ, din pǎcate, am fost întors din drum, la graniţǎ. Acolo, vameşii ne-au verificat paşapoartele şi, dupǎ vreo trei ore în care ne-au lǎsat sǎ aşteptǎm, ne-au spus cǎ nu putem intra în Moldova. Motivul ne-a uluit – ni s-a interzis intrarea fiindcǎ nu aveam testul HIV trecut în paşaport. Dar nu ne-am lǎsat. în aceeaşi zi am participat la un miting organizat, în solidaritate cu basarabenii, la Bucureşti”, povesteşte Dragoş Breb, unul dintre susţinǎtorii hunedoreni ai campaniei „Basarabia, pǎmânt românesc”.

Campanii de informare

Deşi de-abia a împlinit 21 de ani, studentul hunedorean spune cǎ are patriotismul în sânge. Şi nu este singur. O mulţime de adolescenţi din Hunedoara îi împǎrtǎşesc aceleaşi idealuri. îmbrǎcaţi cu tricouri şi hanorace negre, pe spatele cǎrora tricolorul traseazǎ granţile ţǎrilor române de la Marea Unire din 1918, hunedorenii care se identificǎ drept „noii golani” susţin cǎ vor sǎ le readucǎ aminte celorlalţi despre faptul cǎ Basarabia este un „pǎmânt românesc”. Campaniile organizate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum 2 ore
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°