Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top 300 Capital: Cine sunt cei mai bogaţi oameni din România

Publicat in Capital, duminică 17 octombrie 2010 ·

Ion Țiriac este cel mai bogat român, menţinându-se pe pe această poziţie pentru al doilea an consecutiv, deşi averea sa, aşa cum s-a întâmplat în cazul majorităţii bogaţilor ţării, a suferit o corecţie considerabilă pe fondul crizei economice, potrivit ediţiei 2010 a „Top 300 cei mai bogaţi români\", lansată de revista Capital.

Averile însumate ale celor mai bogaţi 300 de oameni de afaceri din clasament se situează în jurul valorii de 30 de miliarde de euro, echivalentul a 25,9% din Produsul Intern Brut al României, marcând o scădere de 6 miliarde de euro faţă de anul 2008 şi de 9 miliarde de euro comparativ cu anul 2007.

Practic, un număr de 169 de milionari au înregistrat, în anul 2009, scăderi ale averilor, 40 au ieşit din top, şi doar 38 au reuşit să-şi conserve situaţia financiară. Nici cei 43 de oameni de afaceri care şi-au majorat averile nu au fost scutiţi de efectele crizei, întrucât pentru a-şi asigura rentabilitatea au trebuit şi ei să plătească preţul piperat al restructurării şi eficientizării activităţii.

Bucureştiul continuă să deţină supremaţia în ceea ce priveşte numărul de milionari în euro (120, cu o avere cumulată de 16 miliarde de euro). Pe locul secund se plasează judeţul Cluj (cu 21 persoane şi o valoare cumulată a averilor de 1,05 miliarde de euro), urmat de judeţul Constanţa (15 persoane şi averi însumate de 1,11 miliarde de euro). Practic, Capitala şi Muntenia au dat ţării 146 de bogaţi, adică 17,64 de miliarde de euro.

De menţionat şi faptul că un număr de 140 de milionari au în continuare plasamente imobiliare, 65 deţin portofolii semnificative în turism, 40 în industrie, 29 în comerţ, 18 în media şi 14 în sectorul farmaceuticelor.

În acest an, pragul de intrare în clasament a coborât la 16-20 de milioane de euro, faţă de 20-24 milioane de euro, cât a fost la ediţia anterioară. Chiar şi pentru ultimul loc

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat de 46 de ani din Sectorul 6, omorât în bătaie de doi tineri. Agresorii au fost identificați, prinși și reținuți de Poliție

Ziare.com acum o ora
Tragedie, marţi seară, 14 mai, în Sectorul 6 al Capitalei. Un bărbat de 46 de ani a murit, după ce a fost agresat de doi tineri. Ar fi fost lovit în cap cu niște bâte. "La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Muni

Blinken îndeamnă Ucraina „să nu devină ca Rusia”

HotNews acum 54 minute
Secretarul de stat american Anthony Blinken, aflat marţi în vizită la Kiev, a subliniat că Ucraina nu trebuie doar să învingă Rusia, ci şi să lupte împotriva corupţiei din interiorul ţării, pentru a evita „să devină ca Rusia”, relatează publicația U

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum 2 ore
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 5 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum o ora
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Medicul Adrian Marinescu, despre starea lui Florin Piersic: Nu vorbim de o infecţie nosocomială

Libertatea acum 2 ore
Directorul medical al Spitalului Matei Balş din Bucureşti, Adrian Marinescu, a declarat marți, 14 mai, că Florin Piersic, care este internat la Spitalul Foișor de săptămâna trecută, nu numai că se ridică singur din pat, ci poate chiar sta în picioar

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 4 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Intervenţie a pompierilor din Timiş pentru salvarea unei vaci care a rămas blocată în noroi - FOTO

News.ro acum 3 ore
Pompierii din judeţul Timiş au fost chemaţi să salveze o vacă ce a rămas blocată într-o groapă cu noroi. Mai puţin de o oră a durat intervenţia pompierilor, iar animalul a fost eliberat.

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

11°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

15°
mar.

10°/22°
mie.

11°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°