Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au fost aleşi cei mai buni elevi la interpretare critică

Publicat in Flacara Iasului, marți 30 aprilie 2013 ·

Peste 400 de tineri au participat zilele trecute la cea de-a IX-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare Critică „Garabet Ibrăileanu“, organizat, firesc, de Colegiul Naţional „G. Ibrăileanu“ – Iaşi. La clasa a IV-a, dacă primele două locuri au fost ocupate de eleve ale şcolii gazdă, locul al III-lea, a fost adjudecat de o elevă de la Colegiul „Costache Negruzzi“. La clasa a V-a, podiumul a fost dominat de două eleve de la Colegiul „E. Racoviţă“ (locurile I şi III), locul II fiind câştigat de o elevă a Colegiului Naţional Iaşi. Cei mai buni elevi ieşeni la interpretare critică, clasa a VI-a, s-au dovedit a fi un elev de la Colegiul „C. Negruzzi“ (locul I), o elevă de la Colegiul Naţional „E. Racoviţă“ (locul II) şi doi negruzzişti care, în urma concursului, au obţinut acelaşi punctaj, ocupând însă locul III. Topul clasei a VII-a a fost dominat clar de către elevii Colegiului Naţional, care şi-au adjucat premiile I şi II, în timp ce locul III a revenit Colegiului „C. Negruzzi“. Elevii de la Racoviţă au făcut o figură frumoasă şi la clasa a VIII-a, ocupând locurile I şi III. Premiul „Garabet Ibrăileanu“ a fost câştigat de eleva Aida Florenţa, clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional Iaşi. Tânăra, îndrumată de prof. Mihaela Cobzaru, a obţinut 200 de puncte. Şi la clasele IX-XII, majoritatea premiilor au revenit elevilor de la colegiile „Negruzzi“, Naţional şi „Racoviţă“. Lansat în luna mai a anului 2005, Concursul de Interpretare Critică „Garabet Ibrăileanu“ îşi propune reorientarea interesul elevilor talentaţi către hermeneutica textelor literare şi spre literatura română actuală. Obiectivul principal al concursului a fost promovarea spiritului critic şi a creativităţii elevilor. Subiectele de concurs au vizat interpretarea unor texte literare publicate recent, redactarea de itemi de tip argumentativ, pornind de la referinţe critice consacrate. Durata probei la clas

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum 2 ore
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum o ora
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 3 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Ryanair a înregistrat un profit anual record, deoarece numărul de pasageri a depăşit nivelul pre-Covid

News.ro acum 2 ore
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari, dar operatorul a semnalat un mediu de

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 3 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum o ora
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 8 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de și doi adulți au rămas blocați într-o fântână de aproape 20 de metri adâncime

Adevarul acum 15 minute
Misiune dramatică în județul Constanța. Un copil de 9 ani și doi adulți au rămas blocați într-o fântână secată, de aproape 20 de metri adâncime. Misiunea pompierilor a fost una contra-cronometru, iar la fața locului a fost chemat și un elicopter SMU

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

15°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°