Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful delegaţiei FMI anunţă concedieri la companiile de stat cu pierderi

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 21 octombrie 2010 ·

Jeffrey Franks, şeful misiunii de evaluare a FMI la Bucureşti, a declarat că există un plan de reducere a pierderilor înregistrate de 10 dintre companiile de stat, care implică şi concedierea unor angajaţi. Sursa: Razvan Valcaneantu

Pe lista neagră a FMI se află 10 companii de stat, respectiv Compania Naţională de Căi Ferate CFR, Societatea Naţională de Transport CFR Călători, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti, Societatea Comercială Electrificare CFR şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.

De la CFR ar trebui să plece peste 8.000 de salariaţi. O decizie în acest sens va fi luată de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, pe 29 octombrie, după ce conducerea societăţii va propune un plan de restructurare.

În luna august, şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, a dat undă verde Guvernului pentru vânzarea unor părţi din acţiunile deţinute de stat la companiile OMV Petrom, Transelectrica, Transgaz şi Romgaz, pentru a creşte veniturile la bugetul de stat. Termoelectrica va intra în faliment până în martie 2011, după ce activele viabile, precum Electrocentrale Paroşeni, centralele Galaţi, Brăila, Borzeşti şi ELCEN Bucureşti vor fi scoase din companie, ca persoane juridice, după cum a explicat fostul ministru Economiei, Adriean Videanu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Berlinul acuză Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" şi promite "consecinţe"

News.ro acum 52 minute
Berlinul a acuzat vineri hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" împotriva membrilor Partidului Social-Democrat din Germania şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. "Astăzi putem spune făr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 57 minute
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 40 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 8 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 3 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°