Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, joi, la Bistriţa, că vulnerabilitatea sa este lipsa de notorietate, dar că s-a angajat full time în job-ul de prezidenţiabil al PDL şi vrea să-l onoreze până la capăt, el adăugând că ar fi o "catastrofă" ca stânga să câştige şi Cotroceniul.
Cei doi candidaţi aflaţi în cursa pentru desemnarea prezidenţiabilului PDL, Gheorghe Falcă şi Cătălin Predoiu, au fost întrebaţi, joi, la Bistriţa, la o întâlnire cu peste 400 de democrat-liberali din Bistriţa-Năsăud, care este principala vulnerabilitate a unui candidat la prezidenţiale venit din partea PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Domnule, nu vrem să vă spunem, doar vrem să câştigăm. Sunt sigur că suntem în familie, dar e şi presa. Noi le ştim şi lucrăm la ele. Poate că una, în ce mă priveşte, este lipsa de notorietate. Discutăm de multe ori despre asta cu colegii şi ştiu că am foarte mult de lucru la capitolul acesta, dar m-am angajat full time şi chiar peste full time în job-ul ăsta şi vreau să-l onorez până la capăt, dacă dumneavoastră veţi hotărî în acest sens. Oricare ar fi (vulnerabilităţile - n.r.), părerea mea este că sunt mai mici decât ale adversarilor noştri potenţiali. În partidul acesta e mult mai multă valoare şi expertiză. Se va vedea şi oamenii se vor convinge. Nu cred că încape comparaţie. Uitaţi performanţa premierului şi performanţa altor miniştri pe care i-a dat PDL. Despre celălalt domn, Antonescu, nu are rost să discutăm, că pierdem vremea", a spus Predoiu.
La rândul său, Gheorghe Falcă, a declarat că adversarii PDL nu sunt din PSD sau PNL, ci în propriul partid.
"Adversarii suntem noi. Vulnerabilitatea este în noi, dacă nu ştim să facem paşii corecţi, să vorbim despre speranţă, libertate, despre oameni, viaţă, familie, noi avem o problemă. Niciodată nu dau vina pe un adversar că a câştigat el un meci de fotbal, d