Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Tricolorii au "inaugurat" Naţional Arena! "Uşor, mă, că rămânem fără teren cu Franţa" Cine a dat primul gol pe noul stadion

Publicat in Pro Sport, miercuri 31 august 2011 · ·

Aceasta a fost gluma preferată a tricolorilor în timpul primului antrenament pe Naţional Arena, când la fiecare pasă mai puternică au sărit brazde din gazonul proaspăt montat. Marica a ţinut să fie cel dintâi marcator pe noul stadion

Tricolorii au păşit ieri pentru prima dată în noua "casă a naţionalei". Prima reprezentativă decolează în această după-amiază spre Luxemburg, pentru meciul din preliminariile Euro 2012 programat vineri, pe stadionul "Josy Barthel".

A suportat cu greu exerciţiile de încălzire comandate de Piţurcă, iar atunci când de pe margine au venit mingile, s-a strecurat printre treningurile tricolore spre poarta dinspre Maior Coravu şi a şutat cu sete, înscriind. Apoi a traversat terenul şi a repetat figura la cealaltă poartă. În timpul ăsta, Săpunaru şi Goian rupeau primele brazde din noul gazon, spre amuzamentul celor prezenţi.

Gazonul de pe cel mai nou stadion al Bucureştiului (devenit mândrie naţională) a fost călcat pentru prima oară de naţionala României. După ce în cursul dimineţii, Piţurcă a programat o şedinţă de pregătire la Mogoşoaia, la ora 18:00, Raţ şi ceilalţi au păşit pentru prima dată pe Naţional Arena.

Câteva minute, selecţionerul nu a dat niciun ordin, lăsându-şi elevii să se acomodeze cu "noua casă". Aproape fără excepţie, tricolorii au făcut un tur vizual al arenei, schimbând impresii între ei şi arătându-se încântaţi de ceea ce au văzut. Cu un fluier scurt, Piţurcă a pus capăt perioadei de contemplare şi a dat startul antrenamentului.

"Uşor, că rămânem fără teren!"

Sfertul de oră deschis presei a trecut imediat. Am apucat să vedem mişcările de încălzire şi câteva schimburi de pase. Doi câte doi, fotbaliştii lui Piţurcă exersau preluarea şi pasa lungă: Ovidiu Petre-Cociş, Măţel-Chiricheş, Raţ-Bourceanu, Galamaz-Gigel Bucur şi tot aşa.

Marica s-a rem

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°