* un copilaş de numai 5 ani a ajuns în comă la spitalul din Brăila, fiind transferat apoi la Bucureşti, unde a decedat * cel mic s-a încăierat cu fratele său, iar mama a intervenit pentru a-i despărţi, moment în care el a căzut şi s-a lovit cu capul de un pietroi * poliţiştii au demarat cercetările în acest caz
Un băieţel de numai 5 ani, din comuna Ulmu, bolnav de autism, a avut parte de o moarte violentă. Cel mic s-a încăierat cu fratele său, mama a încercat să îi despartă, moment în care băiatul a fost împins şi s-a lovit cu capul de un pietroi. Copilul a ajuns în comă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, fiind transferat apoi la Bucureşti, unde a decedat.
Nenorocirea a avut loc sâmbătă seara, personalul de la Unitatea de Primire Urgenţe sesizând la Poliţie că la unitatea sanitară s-a prezentat o tânără de 28 de ani, cu fiul în vârstă de 5 ani şi 10 luni, care se afla în stare de inconştienţă. Din primele cercetări efectuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului criminalist, s-a stabilit că mama a încercat să intervină între fiul cel mic, de 2 ani şi jumătate, şi băiatul cel mare, încercând să îi despartă, întrucât cei doi se băteau. Copilul de 5 ani ar fi fost lovit de mamă şi s-a dezechilibrat, izbându-se cu capul de o piatră din curtea locuinţei. După ce a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, s-a luat măsura transportării de urgenţă a copilului la Spitalul "Bagdasar - Arseni" din Bucureşti. Medicii s-au chinuit să îl menţină în viaţă pe micuţ, însă acesta a murit în dimineaţa zilei de ieri. Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz. "În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru clarificarea situaţiei de fapt", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Cazul a intrat şi în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţ