Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Boc a depăşit planul de voturi cu „trădătorii” din PSD şi PNL

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 decembrie 2009 ·

36 de parlamentari social-democraţi şi liberali nu au ţinut cont de decizia partidului şi au votat pentru învestirea noului cabinet PDL-UDMR-independenţi. Sursa: Codrin Prisecaru

Guvernul condus de Emil Boc a fost votat, ieri, de parlament cu 276 de voturi „pentru” şi 135 „împotrivă”, chiar dacă formaţiunile care susţin executivul PDL, UDMR, independenţii şi minorităţile au, pe hârtie, doar 240 de senatori şi deputaţi.Votul a fost secret, cu bile, iar în aceste condiţii 36 de parlamentari - majoritatea de la PSD, plus câţiva de la PNL - au votat în favoarea guvernului, în ciuda deciziilor contrare ale partidelor din care fac parte.

În urma acestui noul val de „trădări”, guvernul a obţinut cu 40 de voturi mai mult decât necesarul de 236 pentru a fi validat.

Ieri-seară, miniştrii au depus jurământul în faţa preşedintelui Traian Băsescu, după care s-au reunit în prima şedinţă de guvern.

Cum s-au pregătit PDL-iştii

Votul de ieri din parlament nu a fost însă o surpriză, PDL-iştii „cumpărându-şi” liniştea în etape. Mai întâi, au fost atraşi cei 24 de independenţi, strânşi sub comanda lui Gabriel Oprea, cărora pe lângă funcţia de ministru al şefului de grup li s-au bani de la buget pentru colegiile în care au fost aleşi.

Lor li s-au adăugat minorităţile, dar şi parlamentari PSD şi PNL care au fost prelucraţi de colegii din PDL cu promisiuni similare. De altfel, democrat- liberalii au avut misiune să pregătească o rezervă de 10 voturi suplimentare „fiecare prin discuţii în cadrul comisiei din care face parte”.

Un ajutor a venit ieri-dimineaţă din partea unor PSD-işti. Într-o şedinţă tensionată de partid s-a renunţat la boicotul la vot în favoarea participării şi arătării bilelor înainte de introducerea în urnă. Unii dintre social-democraţi „au fentat” însă vigilenţa colegilor lor puşi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 34 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 19 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 30 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°