Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de cultură din Senat anunţă ca obiective salvarea presei scrise, legea audiovizualului, TVR

Publicat in Ziua de Cluj, marți 15 ianuarie 2013 ·

Mai mulţi membri ai Comisiei pentru cultură a Senatului s-au pronunţat, marţi, pentru adoptarea de măsuri legislative pentru sprijinirea presei scrise, pentru modificarea Legii audiovizualului, unii susţinând necesitatea sprijinirii industriei cinematografice sau amendarea Legii publicităţii.

Senatorul Gabriela Firea, membru al Comisiei pentru cultură, a declarat că principalul său obiectiv în cadrul acestei comisii va fi analizarea şi sprijinirea punerii în practică a Programului de redresare economică a Televiziunii publice.

"În funcţie de rezultatul acestui program, vom vedea dacă problemele grave ale TVR au fost generate de cadrul legislativ inadecvat sau de un management defectuos şi, astfel, vom putea formula iniţiative eficiente pentru ca TVR să poată concura profesionist cu televiziunile comerciale (...) fără a mai fi o gaură neagră din punct de vedere economic", a spus aceasta.

Ea a arătat că va demara întâlniri cu reprezentanţii presei scrise pentru a găsi modalităţi de a fi acordat sprijin financiar din partea Guvernului.

Firea a subliniat că publicaţiile au fost afectate de criză, presa fiind "zdruncinată din temelii". "Nu trebuie să considerăm că este o cauză pierdută. Există public şi pentru presa tipărită", a ţinut să sublinieze senatoarea.

Ea s-a pronunţat, pe de altă parte, pentru sprijinirea culturii scrise prin reducerea TVA aplicat în acest domeniu de la 9 la 5 la sută, care ar urma să fie aplicat cărţilor de artă, beletristicii, manualelor şcolare, tratatelor de specialitate.

Firea a mai afirmat că doreşte modificarea Legii audiovizualului, în sensul eficientizării "luptei duse de CNA cu factorii care degradează spaţiul audiovizual, concomitent cu înlăturarea suspiciunilor de partizanat politic asupra deciziilor Consiliului".

Un punct de vedere mai tranşant în legătură cu acest subiect l-a avut colegul său

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°