Apelul premierului Tariceanu de miercuri seara mi se pare un gest important; el ar putea sa semnifice inceputul sfirsitului unei escalade care ne-a dus pe marginea prapastiei. Nici nu mai stiu, in momentul in care scriu aceste rinduri, daca nu cumva, pina miine dimineata, titlul articolului nu va fi infirmat de cine stie ce declaratii razboinice. Am pus de altfel, din prudenta, semnul intrebarii. In ultimele saptamini, a face previziuni asupra desfasurarii vietii politice romanesti s-a dovedit o intreprindere mai mult decit riscanta. Am asistat la o vertiginoasa escalada a atacurilor violente si a replicilor otravite, dind nu o data senzatia ca s-a mers dincolo de punctul de unde nu mai exista cale de intoarcere.
Nu-mi inchipuiam, marturisesc, ca se va ajunge aici. Am crezut, atunci cind o doamna blonda a facut, din senin, o destul de confuza declaratie despre un anumit biletel, ca e vorba de o "fumigena" (asa se zice acum in limbaj jurnalistic), de un non-eveniment. Ei bine, non-evenimentul a fost transformat de mass-media in eveniment si, presati sa se explice, cei vizati au plusat cu un fel de furie sinucigasa. Putin conteaza, la urma urmelor, daca incidentul cu pricina a fost doar catalizatorul care a scos la lumina asperitati mai vechi. Ceea ce ar fi trebuit sa fie un simplu incident de parcurs, lesne de rezolvat printr-o discutie directa, barbateasca, a insemnat, pe de o parte, scinteia ce a inflamat relatiile dintre liberali si democrati si, pe de alta parte, pretextul pentru partidele de opozitie de a declansa o virulenta ofensiva anti-Basescu. Actiunea de suspendare a presedintelui ilustreaza, la modul penibil si absurd, aceasta deriva a clasei politice: s-a mers pina acolo incit s-au adunat mai intii semnaturile parlamentarilor dispusi sa voteze suspendarea pentru ca abia dupa aceea sa se caute temeiurile ce ar justifica, din punct de vedere constituti
