Miroslava Todorova În apropierea termenului de publicare a raportului din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, pentru Bulgaria discuţiile pe această temă se intensifică. Zilele acestea a izbucnit un scandal legat de demiterea disciplinară a preşedintei Uniunii judecătorilor, Miroslava Todorova, ca urmare a rezultatelor unei cercetării penale îndreptate împotriva ei, cercetări care au durat peste 10 ani. Pe lângă discutarea cazului în speţă şi a duratei unei cercetări penale, desigur, s-a analizat şi în ce măsură acest caz poate influenţa rezultatul raportului MCV pentru Bulgaria.
În pofida protestelor fără precedent ale societăţii civile şi magistraţilor, Consiliul Suprem de Justiţie a refuzat să îşi anuleze decizia privind concedierea disciplinară a preşedintei Uniunii judecătorilor, Miroslava Todorova. Unii analişti consideră că varianta finală a raportului de ţară a fost deja aprobată, şi cazul Todorova, care a devenit o ilustraţie pentru dependenţa justiţiei Bulgariei de puterea executivă, nu mai poate fi şters. Procurorul şef, Boris Velchev, şi alţi membri ai Consiliului au avertizat că, în ajunul publicării raportului, problemele în justiţia Bulgariei au atras, din nou, atenţia instituţiilor europene.
Comentând declaraţia premierului Borisov, că decizia privind concedierea judecătoarei reprezintă o provocare la adresa Guvernului, preşedintele Curţii administrative de Apel a spus că, de obicei, politicienii îşi spală mâinile cu justiţia. Vicepremierul şi ministrul de Interne Ţvetanov s-au adresat critic preşedintelui Rosen Plevneliev, care a vorbit în favoarea judecătoarei concediate. Preşedinta uniunii judecătorilor l-a dat în judecată, pentru calomnie, pe Ţvetanov, considerat a fi "eminenţa cenuşie a Consiliului Suprem de Justiţie". În ajunul publicării raportului Comisiei Europene, un studiu al institutului "Societatea Deschisă" a p