Acum mai bine de un secol, în Banat, pământul cu nuiele era un material de construcţie uzual. Casele din văiugă erau „la modă" în Banatul istoric, pe teritoriile României, Ungariei şi Serbiei. Sârbii şi Ungurii au înlocuit aproape tot cu construcţii din cărămidă, în secolul trecut. Românii nu au reuşit să schimbe aproape nimic.

Nebunia lui Ceauşescu, care visa la sate mutate în blocuri, a avut un rol important, dar nu decisiv. A contat şi faptul că satele bănăţene au fost depopulate de nemţi, sârbi şi unguri, care au plecat în tările străbunilor. În locul lor statul comunist a mutat cetăţeni pentru care munca e o boală incurabilă.

Aşa ne-a prins noul mileniu cu sate construite în majoritate din chirpici, cu budă în curte.

Cea mai mare modernizare a caselor din Banatul românesc a fost făcută acum cinci ani, după un dezastru. Regiunea a fost lovită de inundaţii şi aproape 1.000 de case din chirpici, s-au prăbuşit. Au fost ulterior reconstruite din materiale moderne, pe spezele statului, cu toaleta în casă. Un amănunt important, ce ţine de civilizaţie.

Un alt amănunt este că, la deal, şuvoaiele au lovit agresiv acolo unde localnicii au tăiat bezmetic pădurea, fără să le pese de efecte. Tot localnicii sunt cei care, la câmpie, ani de zile, au umblat nepăsători cu căruţele şi tractoarele pe digurile de apărare ale râurilor şi au aruncat tone de gunoaie în albiile apelor. Tot fără să dea semne de conştienţă, câţiva săteni inundaţi stăteau la cârciumă, în timp ce trupele de intervenţii le salvau gospodăriile. Vecinii lor mai lucizi îşi puneau mâinile în cap şi căutau explicaţii pentru nenorocire, „în cer şi pe pământ".

În cer, Dumnezeu a fost suspectat că este supărat. Pe pământ, statul a fost acuzat.

Nimeni nu a discutat despre ce trebuia să facă sau să nu facă cei afectaţi, pentru ca dezastrul să nu a