Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picnicul, preferat restaurantului

Publicat in GAZETA de SUD, marți 31 iulie 2007 ·

Restaurante? Nimeni nu mai vrea să audă de ele în lunile de vară, când toată lumea se fereşte de locurile închise şi încearcă să facă orice pentru a simţi o adiere de vânt.

Putem spune adio prânzurilor tradiţionale servite la masă între patru pereţi, acasă sau la restaurant. Mult mai căutate sunt acum picnicurile alături de prieteni în care să se servească preparate cu un conţinut caloric scăzut. Picnicul, pe lângă faptul că este un moment de evadare în mijlocul naturii, este o ocazie extrem de plăcută de socializare, de a te bucura de compania grupului de prieteni. Doar 10,2 la sută dintre oameni preferă să ia cina în doi la restaurant. Cei care par a fi cu adevărat „pasionaţi“ de picnic sunt mai ales tinerii, care sunt fascinaţi de compania grupului de prieteni. Fetele se dovedesc a fi mai tradiţionaliste. 27,9 la sută dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 26 şi 35 de ani preferă să ia masa în familie, în timp ce 71,2 la sută dintre băieţi ar alege oricând prânzul în aer liber.

Preparate pentru picnic comandate on line

Ca să nu mai pierdeţi timpul pregătind dumneavoastră coşul cu preparate pe care să le luaţi atunci când ieşiţi la iarbă verde, acum este posibil să cumpăraţi totul on line, accesând site-ul www.esperya.com. Utilizatorii acestui site au posibilitatea de a alege preparatele pe care le doresc, acesta punând la dispoziţie o gamă variată de produse ce se consumă în general la picnicuri. Comenzile pot fi făcute de orice cetăţean al unei ţări membre a Uniunii Europene, acestea urmând să ajungă la destinaţie, în cele mai sigure condiţii, în 24 de ore.

Potrivit unui studiu realizat de reprezentanţii societăţii Demoskopea, tendinţa achiziţionării on line a tuturor produselor necesare pentru petrecerea unei după-amieze în aer liber la picnic este în continuă creştere, mai ales în condiţiile în care mâncarea şi băuturile

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 29 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Alertă în București. Atac cu cocktail Molotov la Ambasada Israelului

Adevarul acum 33 minute
Un incident grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la Ambasada Israelului din București. Un bărbat a încercat să arunce o sticlă incendiară către clădirea diplomatică.

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 31 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum o ora
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum 58 minute
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum 59 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Marcel Ciolacu, despre tranşa a treia din PNRR: Cred că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. Avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România, important este să gestionăm investiţiile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la sediul PSD, despre tranşa a treia din PNRR, că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. El a precizat că avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România şi important este să gestionăm investiţiil

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°