DNA a publicat ieri pe pagina de internet observaţiile la raportul privind rezultatul controlului CSM în legătură cu activitatea desfăşurată în perioada 1 ianuarie 2006-iunie 2007 de
DNA a publicat ieri pe pagina de internet observaţiile la raportul privind rezultatul controlului CSM în legătură cu activitatea desfăşurată în perioada 1 ianuarie 2006-iunie 2007 de procurorii anticorupţie. O parte din raport, publicată în mass-media, a relevat grave deficienţe asupra activităţii DNA, soluţii arbitrare şi dosare ale unor oameni politici, demarate în urma unor anonime.
Procurorii consideră "tendenţios" raportul CSM şi acuză inspectorii Consiliului de faptul că nu cunosc specificul activităţii DNA, de lipsă de metodologie şi de obiectivitate în realizarea controlului. Ei susţin că inspectorii CSM, care au analizat activitatea Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, condusă de Doru Ţuluş, nu au făcut doar o evaluare a activităţii procurorilor, "ci o contabilizare a greşelilor comise de aceştia".
Observaţiile şefului DNA la documentul CSM fac referire şi la faptul că analiza activităţii secţiei coordonate de Doru Ţuluş este înşiruită pe 244 pagini, în timp ce la celelalte două secţii din cadrul DNA, pe 26 şi, respectiv, 14 pagini. Direcţia mai susţine că inspectorii şi-au depăşit competenţele prin "criticarea pe zeci de pagini a unor aspecte irelevante, care nu au consecinţe juridice" şi au cerut anularea mai multor paragrafe.
Morar invocă presiunile mediatice şi ale politicienilor
Procurorii mai susţin că inspecţia a tratat succint problema dosarelor trimise în judecată, şi au omis faptul că ancheta "a vizat infracţiuni comise de persoane cu funcţii de demnitate publică, calitatea persoanelor inculpate (vicepriministru, mai mulţi deputaţi, preşedinţi de consilii judeţene, magistraţi), presiunile inerente su