Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo a intrat în febra pregătirilor » I-au apucat durerile musculare după primele antrenamente cu Dorinel

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Dorinel Munteanu îşi pregăteşte încet, încet jucătorii pentru cantonamentul de iarnă, de fapt pentru cele două turnee de pregătire, unul montan şi unul în Antalya (Turcia). "Neamţul" împreună cu preparatorii fizici le-au oferit roş-albilor, în această săptămînă, porţii mici de exerciţii de forţă.

Întîi au efectuat antrenamente cu gantere şi mingi medicinale, combinate cu exerciţii de mobilitate, apoi au urmat cele de forţă, viteză şi rezistenţă. Dacă pe ultimele le-au trecut fără prea mari probleme, fotbaliştii au fost afectaţi de gantere şi de exerciţiile cu mingile medicinale. Mai mulţi dintre elevii lui Dorinel s-au ales cu febră musculară, în principal la mîini, fiind neobişnuiţi cu astfel de pregătire sub comanda lui Dario Bonetti.

"Cu Bonetti intram în sală rar, dar cine dorea să facă forţă putea să facă în timpul lui liber. Nu e problemă că am făcut un pic de febră, doar nu sîntem culturişti să tragem ganterele după noi tot timpul", se amuză "cîinii".

Pentru moment, Yuksel Yesilova, unul dintre preparatorii lui Dinamo, le-a impus jucătorilor să ridice între 20 şi 50 de kilograme, dar, treptat, greutatea va fi mărită. "Staff-ul tehnic a fost şocat cînd a văzut că nu eram obişnuiţi cu astfel de pregătire şi că ne-am ales cu febră musculară", au povestit roş-albii.

"Am văzut că dinamoviştii ridică acum 20 de kilograme. Aşa am început şi noi în vară. În curînd vor ajunge şi ei să ridice 80 de kilograme, aşa cum se întîmplă la Steaua"

Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua

Bonetti a scăpat

Fostul antrenor al roş-albilor, Dario Bonetti, a făcut recurs la decizia Comisiei de Disciplină a LPF şi a avut cîştig de cauză. Italianul primise 4 etape de suspendare şi 7.000 de lei amendă pentru declaraţiile jignitoare la adresa lui Dumitru Dragomir. În urma acestei decizii, Bonetti va renunţ

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 40 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 2 ore
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 3 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum o ora
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°