Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorul si avocatul - fiecare "in banca lui"

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 13 ianuarie 2001 · ·

Pentru prima oara de la Revolutie, in salile de judecata, procurorii si avocatii stau la acelasi nivel Impulsionati de societatea civila si de noul lor statut, obtinut dupa 1989, avocatii au declansat lupta pentru modificarea sistemului juridic in Romania, considerat a fi inspirat de modelul sovietic. De altfel, dupa unii, acesta a fost una dintre multele rele pe care ni le-a adus comunismul cel fara Dumnezeu. In trecut, puterea in instanta a acuzarii - respectiv a Procuraturii (actualul Parchet) - era covirsitoare. Practic, inainte de 1989, daca Procuratura te dadea pe mina Tribunalului, erai ca si condamnat. O victorie mica, ce-i drept, dar de mare importanta a avocatilor, cel putin pe plan psihologic, a fost consfintita de un Regulament emis de Consiliul Superior al Magistraturii si de un Ordin al Ministrului Justitiei: de acum inainte, procurorii nu vor mai sta la masa judecatorilor. Locul lor se va afla in sala, la acelasi nivel cu avocatii. Masura a fost adoptata de toate instantele brailene. Prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 2588/c/11.10.2000, transmis Curtilor de Apel si Tribunalelor din toata tara, a fost aprobat "Regulamentul privind organizarea salilor de sedinte din instantele judecatoresti", emis de Consiliul Superior al Magistraturii, regulament prin care procurorii au capatat aceeasi pozitie in sala ca si avocatii. Prevederile documentului de mai sus au fost deja puse in practica, in toate salile Judecatoriei si Tribunalului Braila efectuindu-se modificarile impuse de regulament. Dupa cum se stie, pina acum procurorul statea la acelasi pupitru cu judecatorul, in timp ce avocatul era "consemnat" pe primul rind de banci, in sala de judecata. Recentele schimbari au fost adoptate, dupa cite se pare, mai intii de catre Curtea de Apel Brasov. Disputele ivite intre reprezentantii acuzarii si conducerea Curtii au dus la adoptarea unui regulament unic pent

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 47 minute
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 28 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 34 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 49 minute
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 37 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum o ora
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum o ora
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°