Am doua vesti pentru voi: una e ca in 2015 vom avea inca un Festival Enescu. Pentru asta Victor Ponta s-a angajat sa ramana premier, ca sa poata aloca banii de organizare. Cealalta veste il vizeaza pe Adrian Nastase ;), scrie Dollo, pe blogul ei.
Cand te saturi de antagonismele din societate, de personalitatile multiple ale lui Ponta sau Antonescu si chiar de moacele lor, accepti o invitatie la Festivalul Enescu, mai ales daca n-ai fost in viata ta la un concert simfonic. Nu dati cu pietre, cu ocazia asta am realizat ca eu, nascuta crescuta in Bucuresti, n-am pus piciorul in 40 de ani in Ateneu.
Nici de data asta nu l-am pus, concertul Requiem de Verdi a fost la Sala Palatului, adica un soi de slujba de comemorare oferita de italienii de la Enel, la care au cantat italienii din Orchestra dell Academia Nazionale di Santa Cecilia. Bine, italian a fost Verdi care le-a compus requiemul, italian dirijorul - Antonio Pappano - dar pe 'guriste' le chema Liudmyla si Ekaterina. In fine, ambele aveau niste voci rascolitoare, ce-i drept.
Trebuie sa recunosc ca as fi preferat poate alte opere de Verdi, pentru primul meu concert live, dar si Requiem-ul a avut partile lui bune. Concertul in sine are o poveste interesanta, inteleg ca initial trebuia sa fie inchinat lui Rossini, dupa moartea caruia Verdi s-ar fi apucat cu alti compozitori ai vremii sa scrie messa. Cu cateva zile inainte de premiera, insa, s-a anulat tot, si Verdi s-a suparat cu ocazia asta pe organizator. Vreo cinci ani mai tarziu a murit Alessandro Manzoni, un scriitor admirat de Verdi, si asta a fost ocazia cu care el singur s-a apucat sa rescrie si sa finalizeze requiem-ul lui Rossini. L-a dirijat personal intr-o biserica din Milano, apoi cateva zile mai tarziu a avut premiera la Scala, de unde si poza cu care ilustrez acest text.
O suta si ceva de ani mai tarziu, Sala P
