Emil Boc va prezenta şi lista miniştrilor propuşi de coaliţia guvernamentală să facă parte din Cabinetul său. Şedinţa Parlamentului va începe la ora 15,00, iar votul va fi secret, cu bile, arată Agerpres. Miniştrii desemnaţi de PD-L şi Alianţa PSD+PC au fost validaţi sâmbăta trecută în comisiile de specialitate ale legislativului.Toţi cei 20 de viitori membri ai Guvernului au primit aviz favorabil.
Primul validat de parlamentari a fost ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, care a primit aviz favorabil de la comisiile de apărare, ordine publică şi siguranţă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Acesta a fost validat cu 21 de voturi ''pentru'', şase deputaţi şi senatori pronunţându-se împotriva candidatului. În Cabinetul Boc urmează să deţină funcţia de vicepremier, fiind validat de comisiile de economie din Parlament social-democratul Dan Nica, cu 28 de voturi ''pentru'', un vot ''împotrivă'' şi 3 abţineri. Nominalizarea sa fusese anterior validată şi de Comisiile reunite de politică externă, cu 19 voturi pentru, cinci împotrivă şi o abţinere.
Şi ministrul desemnat pentru a ocupa fotoliul de la Transporturi, democrat-liberalul Radu Berceanu a trecut de comisiile reunite pentru industrii şi servicii ale Parlamentului, cu 40 de voturi ''pentru'', opt ''împotrivă'' şi o abţinere. Democrat-liberalul Adriean Videanu a primit, de asemenea, încrederea parlamentarilor din comisiile reunite pentru industrii şi servicii şi pentru politică economică, reformă şi privatizare ale Legislativului, cu 49 de voturi ''pentru'' şi şase abţineri, pentru a deţine în următorii patru ani portofoliul de la Economie. Şi colegul său de partid Gheorghe Pogea a convins, după audieri, membrii Comisiilor reunite de buget-finanţe ale Parlamentului să-l valideze pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice, candidatura sa trecând cu 31 de voturi ''pentru''