Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu, despre liberalii din IRL: Aventurile lor nu ne interesează, sunt încă formal membri PNL

Publicat in Romania Libera, luni 13 mai 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că ideea susţinută de liberalii din IRL a unor liste comune la europarlamentare sub sigla PPE şi a unei candidaturi comune la prezidenţiale este un lucru "nesemnificativ" din perspectiva celor care au avansat această propunere, scrie Mediafax.

Antonescu a fost întrebat cum vede ideea anunţată de Vlad Moisescu, lider IRL, de a fi susţinute liste comune a partidelor de centru-dreapta, sub sigla PPE, pentru europarlamentare, dar şi a unui candidat comun la prezidenţiale.

Citeşte şi Antonescu: Am respins din principiu ideea supraimpozitării, nu cred că va fi readusă în discuţie

"Nu mai este semnificativ în niciun fel, e adevărat că dânşii sunt încă din punct de vedere formal membri ai PNL, pentru că PNL spre deosebire de ce cred unii nu este degrabă doritor de excluderi (...) Aventurile pe care domnul respectiv sau alţii le pot parcurge nu ne interesează, dar sigur că din punct de vedere formal partidul va lua nişte decizii care să ne elibereze cu totul de acest subiect, dar altele sunt temele noastre", a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a menţionat că subiectul afilierii PNL la PPE a fost discutat şi închis, deoarece PNL este membru al ALDE.

Antonescu a mai fost întrebat cum vede ideea vehiculată în presă ca în această săptămână să fie lansat un partid de centru-dreapta susţinut de Traian Băsescu.

Citeşte şi Cezar Preda: Nici Antonescu, nici Ponta nu vor ocupa funcţia de preşedinte al României

"Tot ce se poate, chestiunea asta pare să devină o chestiune săptămânală, probabil că şi săptămâna asta trebuie să se lanseze ceva de centru-dreapta de către domnul Băsescu. Nimic mai normal, nu e treaba mea", a răspuns liderul PNL.

Preşedintele Consiliului Director al Iniţiativei România Liberală (IRL), Vlad Moisescu, susţine că la europarlamentarele din 2014 formaţiunile de dreapta di

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă” - ultimele informații furnizate de medici

HotNews acum o ora
Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea m

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 39 minute
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 2 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum 42 minute
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum o ora
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Război în Gaza, ziua 216. Adunarea Generală a ONU dezbate o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi

Press Alert acum 17 minute
Adunarea Generală a ONU dezbate vineri o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi. De asemenea, membrii adunării vor cere Consiliului de Securitate să-și reconsidere poziția și să accepte cererea palesinienilor privind acordarea statul

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum o ora
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Vremea

București
acum

19°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°