Când totul se năruie în jurul nostru, speranţa e singura care ne rămâne, e ultima scânteie care se stinge. Sperăm la un trai mai bun, la o iubire măreaţă, la un job mai bine plătit, sperăm să avem ceea ce ne lipseşte.

Claudiu speră să aibă noroc. Pentru că atunci când tu faci tot ceea ce depinde de tine, însă asta nu este suficient, te rogi să ai noroc. Claudiu este un tânăr de 30 de ani, din Constanţa, care de la vârsta majoratului se luptă să rămână în viaţă.

„De fiecare dată am luat lucrurile aşa cum au fost şi am încercat să fac totul pentru a le rezolva. Niciodată nu m-am gândit că pot să mor, chiar dacă asta s-ar fi putut întâmpla de multe ori. Nici acum nu mă gandesc la asta şi nu îmi pierd speranţa: dau tot ce pot din mine ca să fie bine, doar că aici intervine norocul”, mi-a spus Claudiu.

Totul a început în 1998, cu o banală umflătură deasupra genunchiului stâng, pe care Claudiu a luat-o drept o întindere musculară. Când durerile au devenit însă din ce în ce mai insuportabile, părinţii l-au dus la spital. A fost internat cu diagnosticul de cancer osos – osteosarcom, iar de atunci a început bătălia pentru supravieţuire.

„Şeful de clinică de la Institutul Fundeni ne-a spus că şanse de supravieţuire sunt, dar că trebuie să-i amputăm piciorul stâng. Singura posibilitate de a-i salva piciorul era să mergem în străinătate”, îşi aminteşte domnul Ioan, tatăl lui Claudiu.

Au ajuns în Franţa, unde lui Claudiu i-a fost montată o proteză de genunchi. La un an de la operaţie însă, cancerul a recidivat. A urmat o nouă operaţie, în urma căreia i-a fost modificat tot ansamblul de protezare, şi un nou tratament cu chimioterapie. Cancerul a recidivat însă din nou. „Acum, pe piciorul stâng are trei operaţii, mersul nu mai e acelaşi, dar măcar l-am salvat. Din 2006 nu a mai avut nicio problemă. Medicii ne-au spus că dacă în cin