Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANI, inamicul public numărul unu al liberalilor

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

Săptămâna în curs a fost marcată de atacuri concentrate din partea unor membri de frunte ai PNL la adresa Agenţiei Naţionale de Integritate, atât la nivel declarativ, cât şi prin manevre parlamentare

1 /.

Crin Antonescu e scandalizat de bugetul ANI, senatorul Tudor Chiuariu i-ar umbla la prerogative, iar ministrul Varujan Vosganian nu are loc să trăiască de răul instituţiei. Săptămâna aceasta, PNL şi-a reglat tirul asupra instituţiei conduse de Horia Georgescu.

După ce joi făcea aprecieri despre modificarea legii ANI, spunând că aceasta „nu este instanţă judecătorească”, preşedintele Senatului a recidivat ieri.

El a acuzat Agenţia de partizanat, spunând că oameni din cadrul USL „care au deranjat” au făcut „imediat” subiectul unor investigaţii ale ANI, în timp ce democrat-liberalii nu au fost deranjaţi. În plus, după părerea lui Antonescu, ANI costă cât nu face. „Nu sunt convins că întrun an în care bugetul atâtor instituţii este aşa sever amputat, bugetul ANI trebuia să crească”, a continuat el atacul. Crin Antonescu, supărat pe "Georgeștii" de la ANI. PLUS: Vosganian NU POATE TRĂI din salariu din cauza "agențiilor de integritate"

În luptă a intrat şi ministrul Economiei, liberalul Varujan Vosganian. „Sunt în politică de 23 de ani. Nu am făcut numai politică, nu aş fi putut trăi numai din salariul de politician”, s-a plâns acesta. „Este din ce în ce mai greu, pe legislaţia românească şi agenţiile de integritate şi toate rigorile opiniei publice, să mai trăieşti şi din altceva decât din politică, pentru că intri în tot felul de incompatibilităţi, ceea ce pe viitor va trebui să ne gândim”, a spus ministrul.

Pe post de bibelou

Un asalt mai discret la adresa ANI s-a produs în Parlament, cu prilejul modificării Legii privind statutul aleşilor. De la începutul discuţiilor, liberalii s-au dovedit mai radicali decât pesediştii în privinţa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°