Parteneriatul strategic româno-american, scutul antirachetă al SUA, situaţia din Pakistan, Afganistan şi Moldova şi problema energiei au fost câteva dintre subiectele de discuţie dintre preşedintele român, Traian Băsescu, şi vicepreşedintele SUA, Joe Biden, aflat ieri într-o vizită la Bucureşti.
Vizita în România a vicepreşedintelui american, Joe Biden, face parte din ceea ce presa internaţională a numit "turneul est-european" al diplomaţiei SUA, menit să reconfirme parteneriatul Washingtonului cu statele din regiune. Primul punct de pe agendă a fost Varşovia, urmată de Bucureşti şi de Praga. Seria de vizite are loc într-un context extrem de sensibil, la scurt timp după ce Statele Unite au renunţat la amplasarea unui scut antirachetă pe teritoriile Cehiei şi Poloniei. Preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat în septembrie că acest proiect va fi înlocuit cu un sistem mai flexibil. Noua strategie include şi amplasarea unor interceptoare pe nave aflate pe mare.
Seria întrevederilor programate la Bucureşti a început ieri cu o vizită la Cotroceni, unde Biden a fost primit de preşedintele Traian Băsescu. Agenda lui Biden a mai inclus întrevederi cu premierul în exerciţiu, Emil Boc, precum şi liderii PSD şi PNL, Mircea Geoană, respectiv Crin Antonescu. Oficialul american a avut programat şi un discurs la Biblioteca Centrală Universitară.
Statele Unite şi România sunt "aliaţi foarte apropiaţi", iar ţara noastră este "un partener extraordinar pentru SUA în NATO", a ţinut să ne transmită vicepreşedintele american. Deşi Biden a vrut să depăşească şabloanele monotone ale declaraţiilor de presă cu care se încheie astfel de întrevederi, spunându-ne că, de obicei, partenerii implicaţi declară că "au avut loc discuţii oneste, constructive... etc.", nu a reuşit întru totul, recunoscând că, "de data aceasta, chiar a fost un dialog onest, constr