Coplata va fi de maxim 10 lei, iar suma se va plăti la externarea bolnavilor, a precizat, luni, premierul Victor Ponta.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a explicat, luni, că numai cei care se internează vor plăti coplata în spitalele de stat în momentul în care pleacă din unitatea sanitară, iar suma va fi modică.
Pacienţii vor plăti din luna martie a acestui an o sumă modică (co-plata) pentru servicii asigurate în spitale, cu excepţia celor de urgenţă, conform scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI, şi obţinută de Mediafax, informează agenţia.
"În vederea rezolvării dezechilibrelor financiare din sectorul de sănătate, suntem hotărâriţi să aplicăm următoarele măsuri: în martie 2013, vom începe introducerea co-plăţii, reprezentând o sumă fixă modestă în funcţie de serviciile furnizate, în sectorul spitalicesc, exceptând serviciile de urgenţă; vom continua să revizuim lista medicamentelor compensate şi vom introduce mecanisme pentru reducerea perioadei de spitalizare şi creşterea gradului de utilizare a serviciilor ambulatorii", se arată în document.
Guvernul a amânat de mai multe ori introducerea coplăţii în sănătate.
Coplata va fi de maxim 10 lei, iar suma se va plăti la externarea bolnavilor, a precizat, luni, premierul Victor Ponta.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a explicat, luni, că numai cei care se internează vor plăti coplata în spitalele de stat în momentul în care pleacă din unitatea sanitară, iar suma va fi modică.
Pacienţii vor plăti din luna martie a acestui an o sumă modică (co-plata) pentru servicii asigurate în spitale, cu excepţia celor de urgenţă, conform scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI, şi obţinută de Mediafax, informează agenţia.
"În vederea rezolvării dezechilibrelor financiare din sectorul de sănătate, sunt