Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa de la Arad a lui Ceausescu, vanduta cu 1,4 milioane euro

Publicat in Romania Libera, joi 2 noiembrie 2006 ·

Fosta Casa de Oaspeti a judetului Arad, folosita si de fostul presedinte Nicolae Ceausescu, a fost vanduta cu 1,4 milioane de euro, iar cel care a cumparat-o este un om de afaceri local. Vanzarea a fost posibila doar acum, deoarece anul trecut consilierii judeteni au aprobat restituirea in natura a imobilului, situat pe strada Horia, care a apartinut baronului Francisc Neuman, catre urmasii acestuia. Astfel, cladirea evidentiata in Cartea Funciara ca proprietate publica a judetului si aflata in administrarea CJ a fost restituita in natura, inclusiv mobilierul original, lui Neuman Andrew Alfred de Vegvar si Mariei Louise de Vegvar, cetateni straini cu domiciliul in SUA, in calitate de mostenitori legali ai fostilor proprietari. Acestia au intrat si in posesia mai multor corpuri de mobila aflate pana acum in patrimoniul privat al judetului. In urma retrocedarii, cladirea a fost folosita de urmasii baronului pe post de resedinta. Consiliul Judetean a primit aproape trei miliarde lei vechi, suma care constituie contravaloarea investitiilor facute acolo de Statul Roman. Pentru punerea in posesie a descendentilor baronului a fost facuta o evaluare si o expertiza a mobilierului existent in Casa Neuman. In timpul expertizarii bunurile au fost grupate in doua categorii: cele care apartin fazei originale (care au existat in perioada proprietarului initial) si cele care au fost adaugate dupa anul 1960, dupa ce imobilul a fost trecut in proprietatea statului. Piesele de mobilier care au fost restituite mostenitorilor baronului Neuman provin din perioada interbelica, dar si din secolul XIX, si au fost lucrate in diverse ateliere locale sau europene. Cel care a cumparat casa este omul de afaceri Petru Bendea, care detine un lant de magazine cu instalatii sanitare si materiale de constructii. Fosta Casa de Oaspeti a judetului Arad, folosita si de fostul presedinte Nicolae Ceaus

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 47 minute
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

VIDEO Papua Noua Guinee: 2.000 de oameni au fost îngropați de vii de o alunecare de teren

HotNews acum o ora
Peste 2.000 de persoane au fost îngropate de vii de o alunecare masivă de pământ în Papua Noua Guinee săptămâna trecută, a anunțat luni centrul național pentru dezastre, în condițiile în care terenul periculos și dificultatea de a aduce ajutoare la

Zece morţi şi 39 de răniţi într-o coliziune pe o autostradă din sudul Turciei

News.ro acum 44 minute
Zece persoane au murit şi 39 au fost rănite duminică în sudul Turciei, după ce un autobuz interurban s-a ciocnit cu alte trei vehicule pe o autostradă principală, a anunţat ministrul de interne Ali Yerlikaya, relatează agenţia Anadolu. Autobuzul, ca

Zeci de medicamente neconforme în România. Comisia Europeană cere suspendarea autorizației de comercializare LISTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel mai devreme în iunie – surse

News.ro acum o ora
Arabia Saudită plănuieşte o vânzare de acţiuni de mai multe miliarde de dolari ale gigantului energetic Aramco, cel mai devreme în iunie, în ceea ce ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acţiuni din regiune, au declarat două persoane care au

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum 2 ore
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Excelență și inovație în tehnologie, centrate pe o echipă excepțională: MHP – A Porsche Company, de 10 ani în România

Wall-Street.ro acum o ora
MHP – A Porsche Company și-a deschis subsidiara din România în 2014, la Cluj-Napoca, centrul efervescent al IT-ului românesc. A crescut constant și sustenabil, de la an la an, având întotdeauna în centru principiul excelenței. Aniversarea de 10 ani

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 3 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°