Vlad HOGEA O aparitie editoriala de zile mari m-a tinut vreme de 2-3 ore departe de zbuciumul cotidian. Vechiul meu prieten, profesorul universitar Anton Caragea (autorul splendidului mega-eseu "Gandind la Europa") a scos de sub tipar, la Editura Herald, o noua lucrare excelenta: "Sfantul si cultul sfintilor". In perioada crestinismului timpuriu, "distanta intre credincios si sfant este intotdeauna mica: in timpul vietii - credinciosul il slujeste pe sfant, dupa moarte - sfantul il ia sub aripa sa protectoare pe credincios". Pe masura ce trec veacurile, "deja sfantul nu mai este «amicus», ci «patronus» puternic, ce nu trebuie deranjat, un patron care cere mentinerea distantei intre el si credinciosii care vin la el". Prin cultul sfintilor se intelege "cercetarea rolului cultic, imagistic al intregului mormant, al fragmentelor de trup (moaste) si al obiectelor ce au devenit intrinsec componente ale vietii sfintelor si sfintilor, marturisitorilor, cuviosilor si martirilor". Cultul "este legat in mare parte de miracole, de harul taumaturgic al acestora, de fortele misterioase ce par a activa in jurul lor. Aceasta energie supranaturala ce pare a se revarsa in preajma lor este explicata de Biserica ca fiind marturia pe care sfantul o face atotputerniciei divine. (...) Elementul esential al acestei scheme este faptul ca cel despre care se discuta este mort. Odata trecut in cealalta viata, sfantul nu mai lasa loc interpretarilor, miracolele sale sunt clare, devotiunea pe care o provoaca nu lasa loc de indoieli, sfantul e exigent si apelul sau la credinta este fara drept de revocare". Autorul precizeaza ca "relicvele nu trebuie niciodata privite doar ca oseminte si lucruri moarte. (...) Sfantul ca atare traieste, el este in preajma lui Dumnezeu si isi supravegheaza cu atentie destinul trupului ramas pe pamant. Trupul ramas aici nu va fi abandonat, ci in ceasul Judecat