15:26: Începe meciul dintre Danemarca şi Polonia, finala mică a turneului final din Serbia!
14:50: La sârboaice, Andrea Lekic şi Sanja Damnjanovic, ambele cu 42 de goluri, sunt golgheterele echipei. Interesant este şi că Dragana Cvijic are o serie excelentă, marcând 13 din cele 17 goluri de la acest turneu final în ultimele două partide. Cu 88 de intervenţii din 210 aruncări, Katarina Tomasevic este unul dintre cei mai buni goalkeeperi de la CM 2013, cu un procentaj de 42% al paradelor. Celălalt portar al Serbiei, Jovana Risovic, are 43 de intervenţii din 96 de aruncări, 45% procentaj al paradelor.
14:25: Evident, cea mai bună marcatoare a Braziliei este Alexandra do Nascimento, extrema dreaptă a lui Hypo. Cea mai experimentată jucătoare a echipei sud-americane a marcat 48 de goluri din 72 de aruncări, având un procentaj de reuşită de 67%. Pe locul secund în topul marcatoarelor Braziliei se află colega lui do Nascimento de la Hypo, Ana-Paula Rodrigues, cu 35 de goluri, podiumul fiind completat de interul lui Gyor, Eduarda Amorim, cu 31 de goluri. Portarii sud-americani au procentaje excelente: Barbara Arenhart a parat 74 de aruncări din 172, 43%, în timp ce Mayssa Pessoa are 48 de intervenţii din 127 de aruncări, 38% procentaj de mingi parate.
14:19: Ambele echipe îşi doresc enorm victoria, lucru subliniat şi de contul oficial de Twitter al turneului final din Serbia.
14:13: Interesant este că Brazilia şi Serbia au făcut parte din grupa B a turneului final. În meciul disputat pe 10 decembrie, Brazilia a câştigat cu 25-23 (14-11), după un meci pe care sud-americancele l-au dominat cap-coadă. Cele mai bune marcatoare ale braziliencelor au fost chiar vedetele echipei, Alexandra do Nascimento şi Eduarda Amorim, ambele cu 5 goluri! Portarii Braziliei au avut un procentaj de 32% de intervenţie, profitând de jocul slab al Serbiei di