Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul Naţional de Teatru, între pozitiv şi negativ

Publicat in Adevarul, luni 9 noiembrie 2009 ·

Spectacolele semnate de regizorii Radu Afrim, Alexander Hausvater sau Andrei Şerban au pus punct aseară maratonului teatral desfăşurat timp de nouă zile în sălile din Bucureşti. Între 31 octombrie şi 8 noiembrie, sălile teatrelor bucureştene au găzduit cele mai bune producţii româneşti ale stagiunii 2008-2009. Selecţionerul unic al festivalului, criticul de teatru Cristina Modreanu, a oferit o fotografie la zi a teatrului românesc. Bugetul redus al ediţiei din acest an (610.000 de euro, adică jumătate faţă de ediţia din 2008) a avut un impact negativ asupra programului festivalului. Secţiunea de spectacole internaţionale a fost suprimată, iar producţiile româneşti remarcabile au stat în imediata vecinătate a unor spectacole pe care publicul le-a apreciat mai puţin.

De bine

Cel mai important aspect pozitiv al ediţiei cu numărul 19 a fost însăşi continuitatea acestui eveniment de tradiţie. Festivalul a avut numeroase lansări de carte şi dezbateri. A deschis uşile gratuit pentru studenţi (în limita locurilor în picioare disponibile). A avut secţiunea „Opera Revival“, cu spectacole de operă montate de regizori de teatru.

Programarea spectacolelor a fost bine gândită şi le-a permis spectatorilor să vadă mai multe reprezentaţii în lanţ, în aceeaşi seară, fără să piardă spectacolele de top. Festivalul a menţinut vie secţiunea „Ionesco Event“ şi a oferit proiecţii gratuite cu filme despre personalităţi din lumea teatrală.

Printre cele mai gustate spectacole s-au numărat: „Trei surori“ (regia Tompa Gábor) „Casa Zoikăi“ (regia Alexandru Tocilescu), „Moartea lui Danton“ şi „Psihoză 4:48“ (regia Mihai Măniuţiu), cele trei variante ale „Cântăreţei chele“, puse în scenă de Tompa Gábor, Jean-Luc Lagarce şi Alexandru Dabija, „Lear“ (regia Andrei Şerban) sau „Omul pernă“ (regia Radu Afrim). Tinerii nu au reuşit să ţină pasul c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 36 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

CUTREMUR de Florii, în zona Vrancea/Ce trebuie să faci în cazul producerii unui seism puternic

Gandul acum 31 minute
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineață, 28 aprilie, în ziua de Florii, în zona seismică Vrancea. Anunțul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP. Cutremurul a avut magnit

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 33 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 43 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 34 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum 54 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°