A văzut moartea cu ochii, şi-a văzut părinţii şi şase dintre fraţi murind la Auschwitz, de unde ea a reuşit să scape. La 88 de ani, Gabriela Matlay povesteşte pentru prima oară despre ororile Holocaustului.
Nici durerile, nici greutăţile, foamea ori pericolul de a-şi pierde viaţa nu par să fi lăsat urme pe chipul senin al bătrânicii de 88 de ani, care îşi duce zilele, singură, într-o căsuţă cochetă din Dej. Despre ororile trăite în timpul Holocaustului a refuzat să vorbească până acum.
„Am venit pe lume cu «talentul» de a vizualiza tot ce povestesc. Dacă mă întreabă cineva despre chinurile trăite în lagăr, mă văd din nou acolo. Până acum, am refuzat să vorbesc despre asta. Dar în curând mă voi duce şi eu, poate e mai bine să vorbesc“, explică bătrâna motivele pentru care a ales, până acum, tăcerea.
Trenul morţii
Începutul surghiunului a prins-o pe tânăra femeie, de doar 21 de ani, în inima Maramureşului, în Sighetu Marmaţiei.
„Mai auzeam pe la radio ştiri, ne-am făcut o idee despre ce ne aşteaptă. Însă atunci când ungurii ne-au strâns în ghetou, la Sighet, ni s-a spus că vom fi duşi la muncă. Am încuiat totuşi casa, iar cheia am aruncat-o în fântână, ca cei care o vor prăda să intre mai greu“, îşi aminteşte femeia.
Trei zile şi trei nopţi a durat călătoria, cu vagoane de transportat animale, până la Debrecen şi, mai apoi, până la Auschwitz. „Pe tren, ne-au dat o găleată pe post de toaletă, pentru 70 de oameni. Mâncare, aproape deloc“, spune tanti Ella, cum este cunoscută în Dej bătrânica.
Părinţii ei au ajuns în camera de gazare chiar în ziua în care au ajuns la Auschwitz. „Ne-au despărţit. Durerea asta nu poate fi pusă în cuvinte. Ţin minte cum ne uitam, eu şi fraţii mei, la fumul care ieşea, pe urmă, din hornul crematoriului“, adaugă Ella Matlay.
Rasă în cap, dar cu o floare la ureche
B