• Madalina Hartopanu inca nu a fost audiata de politisti, fiind internata in continuare la Socola • "Am vrut sa-i salvez viata. Il omorau! Il omorau! Daca nu trageam eu cu pistolul, ca sa-i sperii, il omorau. Am facut asta intr-un gest extrem si disperat", a spus Madalina Hartopanu fata de apropiati
Madalina Hartopanu, tanara de 25 ani care a tras cu pistolul in Master Pub, a declarat fata de apropiati ca s-a folosit de arma pentru a-si apara fratele. Ea inca nu a fost audiata de oamenii legii, aflandu-se in continuare internata la Spitalul de Psihiatrie Socola. Tanara a trait la intensitate maxima tot ce s-a intamplat in club in noaptea de 28/29 ianuarie si sustine ca a fost foarte afectata in momentul in care si-a vazut fratele cazut la pamant. "Agentii de paza erau toti peste fratele meu. Il loveau cu pumnii si picioarele acolo, jos. Ce trebuia sa fac? Am vrut sa-i salvez viata. Il omorau! Il omorau! Daca nu trageam eu cu pistolul, ca sa-i sperii, il omorau. Am facut asta intr-un gest extrem si disperat", a spus Madalina Hartopanu.
Pe inregistrarile video surprinse de camerele clubului se poate observa momentul in care Madalina Hartopanu trage cu pistolul. Anchetatorii sustin ca nu a tras la intamplare. I-a luat la ochi pe agentii de paza care il loveau pe fratele sau si a tras direct in ei. Doua dintre gloantele de cauciuc au ricosat si au lovit alte persoane. O victima, o tanara din Republica Moldova, a fost lovita de un glont care a ricosat din perete.
Vinerea trecuta, Ioan Hartopanu, fratele Madalinei, cel care ar fi provocat intregul scandal, a fost dus la Tribunalul pentru a fi arestat preventiv, insa judecatorii au respins propunerea procurorilor si l-au lasat in libertate. Procurorii au declarat recurs, iar in cursul acestei saptamani ar trebui sa se stabileasca in mod definitiv aspectul cu privire la libertatea lui