Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci bucureşteni sunt cercetaţi pentru înşelăciuni cu maşini luate în leasing

Publicat in Gandul, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Cinci bucureşteni sunt cercetaţi de poliţişti pentru înşelăciuni cu maşini luate în leasing, pe care le-ar vândut folosind acte false, apoi le-ar fi reclamat ca fiind furate pentru a încasa primele de asigurare.

"Din primele cercetări efectuate de către judiciariştii Capitalei a reieşit faptul că autoturismele achiziţionate în leasing de către suspecţi erau valorificate cu acte false pe teritoriul ţării sau al altor state europene către cumpărători de bună-credinţă, ulterior fiind reclamate ca furate, în vederea încasării primelor de asigurare", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

În baza acestor informaţii, poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Judecătoriei Sector 6, au făcut, miercuri şi joi, cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti, fiind duse la audieri cinci persoane.

Extinzând cercetările în cazul unuia dintre suspecţi, poliţiştii au constatat că acesta a reclamat faptul că, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2012, autoturismul pe care îl deţinea, proprietate a unei societăţi de leasing, ar fi fost furat din sectorul 6 al Capitalei.

În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că autoturismul a fost înmatriculat în Germania la data de 1 octombrie 2012, anterior sesizării furtului în România.

"Continuând verificările, poliţiştii au stabilit că suspectul, folosind acte falsificate şi fără acordul societăţii de leasing proprietare, ar fi vândut autoturismul în Germania, reclamându-l apoi ca fiind furat. Ulterior, bărbatul a notificat societatea de asigurări la care era încheiată poliţa de asigurare tip CASCO, solicitând de la aceasta recuperarea prejudiciului creat prin presupusul furt al maşinii", a precizat Poliţia Capitalei.

Poliţiştii bucureşteni au mai stabilit că un alt suspect, administrator la o societate de brokeraj în asigurări, în b

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 31 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum o ora
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°