Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol de lumini în toată ţara

Publicat in Adevarul, vineri 2 decembrie 2011 ·

Sute de mii de beculeţe vor fi aprinse pe străzile marilor oraşe ale României până la Moş Nicolae.

România „se aprinde" în prima săptămână din decembrie! Cu câteva excepţii, pe străzile şi în pieţele marilor oraşe vor începe să strălucească luminiţele de Sărbători. Dacă la Cluj sau Timişoara beculeţele au fost deja aprinse, în Bucureşti şi în alte municipii acestea pot fi admirate abia din acest weekend.

ARAD Zilele trecute, autorităţile arădene au inaugurat iluminatul festiv pe strada Meţianu. Pe această stradă pietonală, prima din Arad, au fost montate candelabre şi globuri, formate din sute de luminiţe albe şi roşii.

Moş Nicolae îşi intră în drepturi la Timişoara. Surprize pentru mici şi mari, la prima expoziţie de profil

S-a deschis patinoarul din Arad! Autorităţile anunţă că preţurile sunt aceleaşi ca şi anul trecut!

BACĂU Locuitorii Bacăului se vor bucura de feeria instalaţiilor de Sărbători începând cu 6 decembrie şi până în prima săptămână a anului viitor. Instalaţiile, majoritatea folosite şi anul trecut, vor fi montate în toate zonele oraşului, iar bradul de Crăciun va fi amplasat în Parcul Cancicov.

BUCUREŞTI Luminile festive se vor aprinde în Bucureşti în această duminică, la ora 18.00. Oraşul va fi decorat cu peste 2,5 milioane de becuţele ecologice, iar clădirile emblematice vor fi îmbrăcate în holograme. Plimbările de seară vor fi impresionante pentru bucureştenii care vor cutreiera zone precum Piaţa Unirii, Bd. I.C. Brătianu, Bb. Unirii, Piaţa Universităţii, Bd. Magheru, Piaţa Romană, Bd. Lascăr Catargiu, Calea Victoriei, Bd. Kiseleff, Arcul de Triumf, Piaţa Presei Libere, dar şi alte 15 bulevarde şi pieţe iluminate de Sărbători.

CLUJ-NAPOCA Luminile de Sărbători au fost aprinse, la Cluj-Napoca, de Ziua Naţională a României. Au fost împodobite 60 de străzi şi pieţe şi 18 brazi, cu d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°