Cred ca un bilant facut peste un veac ar constata ca epoca noastra – ma refer la cei circa cincisprezece ani trecuti de la Revolutie – este una foarte confuza, de reasezare foarte greoaie a cimpului valoric si de nastere dificila a sist…emelor de selectie autonome. Principalul cistig este, desigur, iesirea creatiei culturale de sub zodia cenzurii politico-ideologice, in oarecare masura suplinita de una economic-clientelara. Insa, incomparabil, situatia de acum este preferabila – pe de o parte, pentru ca regimul cenzurii politice bloca insesi sursele creativitatii, pe de alta parte, pentru ca multiplicarea, totusi, a surselor de finantare – finantari private, sponsorizari, finantari europene etc. – nu pot face din cenzura economica un punct serios de plecare pentru un regim de monopol, cum stateau lucrurile sub cealalta cenzura. Principalele virfuri ale creatiei momentului post-revolutionar sint de cautat, am impresia, in arta filmului si in cea dramatica.
Ma gindesc la scoala tinerilor regizori, de la Cristi Puiu la Cristian Mungiu, care au inceput sa se obisnuiasca cu premiile internationale, la festivaluri de prestigiu, cum ar fi Cannes, Venetia sau Berlin, ori la succesele internationale ale unor spectacole produse de Silviu Purcarete, Ion Caramitru etc. Confuzia este insa cum nu se poate mai clara, daca observam ca televiziunile noastre, ba chiar si HBO, dau cu obstinatie, in reluari ce nu se mai termina, productiile comunistoide penibile ale unui Sergiu Nicolaescu, in vreme ce „regizorul“ produce non-stop alte productii penibile prin sistemul clientelar de finantare a filmului bastinas. Iar in teatru, cind lui Andrei Serban, la conducerea Nationalului bucurestean, i-au succedat veselul Fanus Neagu ori abominabilul Dinu Sararu, ramii perplex si te intrebi daca Ion Caramitru va mai putea salva ceva pe acolo. Daca te gindesti la succesul UNITER si la