Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Christian Ciocan a intrat în cursa pentru şefia poliţiei Dolj. "Îmi doresc pentru Craiova să devină oraşul etalon al Poliţiei Române"

Publicat in Adevarul, marți 4 mai 2010 · ·

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei vrea să ocupe scaunul actualului şef al Poliţiei din Dolj.

În urmă cu câteva zile, la sediul poliţiei din Dolj a avut loc un control la sânge al Corpului de Control al ministrul administraţiei şi internelor,Vasile Blaga. Surse din cadrul poliţiei au declarat că verificările au ca scop decapitarea actualului şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj (IPJ), Constantin Nicolescu. Aceleaşi surse au mai declarat că şefii de la Bucureşti sunt supăraţi pe Nicolescu că nu ar fi ştiut să gestioneze incidentele, care au avut loc în ultima perioadă în Craiova, unde mai mulţi oameni au fost loviţi pe trecerea de pietoni, iar timp de câteva zile nimeni nu a luat nicio măsură.

În momentul de faţă la sediul IPJ Dolj toată lumea fierbe. Angajaţii instituţiei aşteaptă cu nerăbdare să afle cine le va fi noul şef. Schimbarea din funcţie a comisarul Nicolescu este doar o chestiune de timp. Din surse neoficiale, Radu Berceanu, ministrul transporturilor, este cel care nu şi-l mai doreşte pe Nicolescu la comanda poliţiei doljene. Printre posibilii candidaţi se numără comisarul Leonard Băndoi, şeful Serviciului de investigare a fraudelor din cadrul inspectoratului şi celebrul Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, care recent a candidat fără succes pentru postul de inspector şef la IPJ Mehedinţi.

"Ar fi o onoare mare, dar nu e cazul"

Cu toate că motivele pentru care comisarul-şef Nicolescu ar urma să fie înlocuit sunt cam neclare, scenariile privind înlocuirea sa sunt principala "activitate" a angajaţilor inspectoratului, întrebarea cea mai frecventă care se aude pe holurile instituţiei fiind "cine vine şef, Ciocan sau Băndoi?".

Contactat telefonic, Christian Ciocan a declarat pentru Adevărul de Seară Craiova: „Foarte tare! Este a doua oară când mi se pune această întrebare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 40 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°