Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape jumatate dintre romani vor pastrarea votului uninominal

Publicat in Romania Libera, duminică 23 noiembrie 2008 ·

In proportie de 47,8 la suta, romanii sunt impotriva revenirii la votul pe liste de partid si in favoarea pastrarii sistemului de vot din 30 noiembrie. 24 la suta s-au declarat de acord cu revenirea la votul pe liste, iar 28,2 la suta sunt indiferenti fata de modul in care vor fi alesi parlamentarii, releva rezultatele unui sondaj de opinie realizat de BCS si remis, duminica, presei.

Sondajul arata ca majoritatea romanilor se pronunta pentru introducerea unui Parlament unicameral. Astfel, la intrebarea 'Sunteti de acord sau impotriva adoptarii unui Parlament unicameral?', 53,2 la suta dintre respondenti au raspuns afirmativ, 22,4 la suta au fost impotriva, iar 24,4 la suta au spus ca le este indiferent. Totodata, 48 la suta dintre cei intervievati s-au pronuntat impotriva ideii ca presedintele tarii sa fie si seful Guvernului (republica prezidentiala). 29,2 la suta au raspuns ca sunt de acord ca seful statului sa conduca si Executivul, iar 21,8 la suta au sustinut ca le este indiferent.

La intrebarea 'Sunteti de acord sau impotriva alcatuirii viitorului Guvern din experti straini?', 64,5 la suta s-au pronuntat impotriva ideii, 19,4 la suta au fost de acord cu ea, iar 16,1 la suta au raspuns ca le este indiferent.

Sondajul a fost realizat in perioada 17-21 noiembrie, volumul esantionului fiind de 1.156 persoane, in varsta de peste 18 ani din 77 orase si 38 judete. In proportie de 47,8 la suta, romanii sunt impotriva revenirii la votul pe liste de partid si in favoarea pastrarii sistemului de vot din 30 noiembrie. 24 la suta s-au declarat de acord cu revenirea la votul pe liste, iar 28,2 la suta sunt indiferenti fata de modul in care vor fi alesi parlamentarii, releva rezultatele unui sondaj de opinie realizat de BCS si remis, duminica, presei.

Sondajul arata ca majoritatea romanilor se pronunta pentru introducerea unui Parlament unicameral. Ast

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 53 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT - FOTO

News.ro acum 29 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salvea.

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum o ora
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 4 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°