Locuţiunea adverbială a lui Călinescu o îndulceşte, chiar dacă n-o face pe de-a-ntregul pozitivă. Expresia din titlul însemnărilor mele aparţine lui G. Călinescu. Definind arta divagantă a eseului Pseudokynegetikos al lui Odobescu, autorul Istoriei literaturii completează cu, aş zice, „graţie” expresia obişnuită a bate câmpii. Aceasta din urmă are un înţeles peiorativ: a vorbi aiurea, a delira etc. Locuţiunea adverbială a lui Călinescu o îndulceşte, chiar dacă n-o face pe de-a-ntregul pozitivă. Şi o întoarce la sensul originar din limba din care provine.
A bate câmpii reprezintă un calc, adică o preluare tale quale din franceză: battre la campagne. Singura deosebire este că substantivul românesc e la plural, iar cel franţuzesc la singular. Calcul datează, după toate probabilităţile, din secolul al XIX-lea, cu o generaţie (aceea romantică sau paşoptistă) înainte de a lui Odobescu însuşi. În franceză, expresia n-are decât ulterior sensul răutăcios din română. Battre la campagne însemna iniţial a explora, a cerceta, a fi în căutare de locuri noi. Avea (şi are) expresii sinonime: battre la forêt, les routes, le pays, din care ultimele au dat expresiile româneşti a bate drum şi a bate ţara. Pădurile nu se lasă bătute în româneşte. Cum s-a infiltrat sensul negativ e uşor de bănuit: cine bate câmpii o face având spiritul liber şi visător, înclinat adică spre frivolitate. Româna l-a preferat, ignorându-l pe cel originar. Doar în a bate ţara ( în lung şi în lat) ori în a bate un drum (lung) limba noastră s-a dovedit fidelă.
În franceză există şi un alt sinonim pentru expresia cu pricina: avoir (prendre) la clef des champs. A avea (lua) cheia câmpurilor. Româna n-a calchiat-o şi pe aceasta. Dicţionarul francez-român al Sandei Mihăescu Cîrsteanu o traduce prin a o lua la fugă. Expresia franceză e însă mult mai subtilă. O reţine Bernard Pivot în 100 d