Mesajul a fost trimis. Multumesc!

13 localităţi din Buzău şi patru din Brăila, fără curent electric din cauza viscolului

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Un număr de 13 localităţi din judeţul Buzău şi patru din judeţul Brăila nu sunt alimentate cu energie electrică, vineri dimineaţă, întrucât viscolul puternic a provocat avarii la reţeaua de electricitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Electrica Buzău, Mihaela Lungu, vineri, la ora 5.00, 19 comune buzoiene erau nealimentate cu electricitate, total sau parţial, dar între timp lucrătorii au reuşit să remedieze o parte dintre defecţiuni, astfel încât, la această oră, în judeţ mai sunt 13 localităţi fără curent electric.

Printre localităţile care nu sunt alimentate cu energie electrică se numără Mărăcineni, Vadu Paşii, Poşta Câlnău, Largu, Cilibia, Luciu, Săgeata sau Robeasca.

În prezent, 26 de echipe de angajaţi de la societatea de distribuţie a energiei electrice se află pe teren şi încearcă să remedieze avariile provocate de viscolul puternic.

De asemenea, din cauza viscolului, traficul pe DN 22 Râmnicu Sărat-Brăila este închis, iar mai multe utilaje de la drumuri intervin pentru îndepărtarea zăpezii. În total, pe drumurile naţionale din Buzău acţionează 36 de utilaje cu 40 de lucrători.

În noaptea de joi spre vineri, din cauza condiţiilor meteorologice, un microbuz în care se aflau şapte persoane s-a răsturnat într-un şanţ pe DN 2 B Buzău-Brăila, trei pasageri fiind răniţi uşor. Poliţiştii spun că din cauza vitezei prea mari, în condiţiile în care şoseaua era acoperită cu zăpadă, şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţ. Toţi cei şapte pasageri au fost preluaţi de un alt microbuz şi duşi la destinaţie, în judeţul Brăila.

Şi în judeţul Brăila sunt probleme din cauza ninsorii, traficul pe DN 22 şi pe DJ 203 Galbenu - Bălăceanu fiind închis.

De asemenea, patru localităţi situate la graniţa cu judeţul Buzău, respectiv Drogu, Jirlău, Udreşti şi Măgureni, nu sunt alimentat

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 37 minute
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 2 ore
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 2 ore
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 2 ore
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Zelenski: Rusia a folosit în aprilie 300 de rachete, 300 de drone şi 3.200 de bombe ghidate împotriva Ucrainei. Doar forţa poate opri această teroare

News.ro acum o ora
Rusia a folosit peste 300 de rachete, aproximativ 300 de drone de tip Shahed şi peste 3.200 de bombe ghidate în atacurile din aprilie asupra Ucrainei, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters. "Doar forţa poate opr

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 2 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°