Ei, acum că a trecut, vă pot mărturisi că de meciul cu Turcia mi-a fost mai tare teamă decât de cel de azi, contra Olandei. În chiar ziua meciului, cei care au ascultat Radio Top m-au putut auzi dând pronosticul de 2-1 pentru noi, cu o condiţie: să nu joace Cociş. Dacă urma să fie în teren încă din startul partidei, pronosticul meu era de 1-1. De unde până unde această viziune? E destul de simplu de explicat: cu Cociş în formula de începere înseamnă că ne-am dus să băgăm nu în poarta lor, ci într-a noastră, şi nu golul, ci dosul! Deci, beton, pârjol, fântâni otrăvite. Fără Cociş, situaţia se răsturna la 180 de grade: însemna intenții cât de cât ofensive, adică joc şi de construcție, nu doar sus, tare şi departe.
Chestia a funcționat exact așa cum îmi imaginasem eu: a fost o primă repriză fără Cociş, în care de altfel s-a şi înscris, ceea ce se apropie cumva de pronosticul meu, chiar dacă 1-0 nu-i 2-1, înseamnă victorie. După pauză, adică după intrarea lui Cociș, n-am obținut decât egalul de care vorbeam: a fost 0-0, dar și cu mult noroc, inclusiv la ultima fază a meciului. Paradoxal e faptul că tocmai Cociş a avut cea mai mare ocazie a meciului (ba chiar din toate meciurile jucate vineri în preliminarii), prilej cu care şi cei care n-au auzit de el ori nu l-au văzut până acum în acțiune s-au putut lămuri că între el și minge dușmănia e veche, totală şi definitivă.
A avut totuși şi două intervenţii decisive. De două ori au tras turcii în el: o dată la centru, când puteau lansa un contraatac. E bine aşa. Ce urmează? Păi, chestia de diseară. A nu-i bate acum pe olandezi ar fi prostie în stare pură. Suntem pe val, echipa chiar joacă dacă nu-i Cociş s-o încurce, în plus e momentul să joace şi atacanţii ceva. Peste toate, avem nevoie de puncte ca să câștigăm grupa. Doar locul 1 se califică direct. Locul 2 duce aproape sigur la baraj. Iar acolo noi de regulă
