Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Douăzeci de ani de suferinţă

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 18 octombrie 2012 ·

Fiecare zi şi fiecare noapte din viaţa lui de aproape 20 de ani au însemnat, pentru George Blănaru, din satul Răduleşti, comuna Vânători, durere şi chin. Tânărul a venit pe lume cu tetrapareză spastică şi, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, a trebuit să îndure şi sărăcia, dar şi răutăţile omeneşti. Tatăl natural l-a părăsit. Al doilea tată l-a bătut, ca să-i ia banii dăruiţi de oamenii milostivi, la biserică. Iar acum, trăieşte înconjurat de grija şi dragostea mamei sale împreună cu care şi-a găsit cel puţin liniştea sufletească într-un nou cămin, alături de un tată omenos şi de un frăţior de doar un an şi câteva luni. Totuşi, nevoile sunt multe... Banii prea puţini câştigaţi de aceştia fac ca tratamentele de care are acută nevoie George să fie un vis imposibil de atins. Dacă după ce-i veţi afla povestea, veţi dori să îl ajutaţi, o puteţi face apelându-i mama, pe Aftinia Maftei, la numărul de telefon 0769.460.092.

Mai e puţin şi George, tânărul cunoscut în tot satul ca urmare a bolii cumplite de care suferă, va împlini 20 de ani. Frumoasa sa vârstă nu va fi sărbătorită nici acum, ca de fapt niciodată altcândva, printr-un chef pe cinste alături de prieteni. Nici măcar printr-o întâlnire amicală. Și asta, pentru că George nu are prieteni.

Boala, trupul său contorsionat şi chinuit de dureri, neputinţa de a face orice de unul singur i-au condamnat existenţa la izolare. O spune el însuşi, sincer şi deschis, deşi şi-ar fi dorit din tot sufletul ca situaţia lui să fi fost alta... Alta, adică aceea normală, de care se bucură orice copil, orice adolescent, orice tânăr... Alta, adică aceea în care visele se pot îndeplini. În care toată suferinţa vieţii înseamnă, de exemplu, o julitură în genunchi, căpătată la un meci de fotbal, prima iubire neîmpărtăşită, un eşec la un examen ori o răceală trecătoare...

De acolo, din patul său în car

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 24 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum 44 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 2 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum o ora
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°