Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costuri suplimentare pentru "Prima casă"

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 3 octombrie 2009 ·

"Prima casă", unul dintre cel mai aşteptate programe guvernamentale, întârzie să dea roade. Puţini au reuşit să obţină acest credit până în prezent, în timp ce ceilalţi care au depus dosare se confruntă cu procedurile greoaie sau constată că, pentru a-şi cumpăra locuinţa dorită, suma de care au nevoie este cu mult mai mare decât au calculat iniţial.

Avansul, întocmirea actelor la notar, comisionul de gestiune perceput de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), depozitul colateral pentru garantarea dobânzii sunt doar câteva dintre plăţile pe care trebuie să le efectuaţi atunci când vă cumpăraţi o locuinţă prin programul "Prima casă".

COSTURI "NEPREVĂZUTE"

Dacă vă gândiţi să apelaţi la programul "Prima casă", este necesar să luaţi în calcul toate costurile. În cazul unei case de 60.000 de euro, aveţi nevoie pentru început de 5% din această suma sau 3.000 de euro, bani care constituie avansul impus de Guvern. Urmează întocmirea actelor care necesită aprobare notarială. Deşi notarii au redus tarifele cu 30% pentru "Prima casă", suma necesară acestui demers depăşeşte 4.000 de lei. Cu cât locuinţa este mai scumpă, creşte şi valoarea onorariului pentru legalizarea contractului de cumpărare, acesta fiind singurul care se plăteşte.

Odată obţinut creditul, apar alte cheltuieli. Conform normelor adoptate de Guvern, noii proprietari trebuie "să constituie un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu primele trei rate lunare de dobândă". Asigurarea locuinţei împotriva tuturor riscurilor este o altă condiţie impusă de Guvern, beneficiarul poliţei de asigurare fiind statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor. În final, mai aveţi de achitat comisionul de gestiune al FNGCIMM de 0,37% aplicat la valoarea creditului aprobat. Acest comision se va plăti anual şi se calculează la valoa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°