CFR, o companie puternic subventionata de stat pentru ca nu obtine profit, are nevoie de fonduri pentru investitii, pentru ca atat calea ferata, cat si vagoanele si locomotivele sunt uzate si demodate. Chiar si atunci cand au existat fonduri, folosirea lor a starnit suspiciuni. CFR a cumparat la un moment dat costume de scafandru si si-a dotat hotelurile cu perne in valoare de nu mai putin de 1.300 de euro bucata. Exista inclusiv suspiciunea ca din conturile CFR s-au facut transferuri de sute de milioane de euro in conturile unor politicieni si oameni de afaceri, informeaza NewsIn.
Unul dintre cei acuzati ca au saracit bugetul CFR este Mihai Necolaiciuc, fost director general al companiei. Supranumit "contele de la CFR'', Necolaiciuc ar fi adus companiei un prejudiciu de 18 milioane de euro. In perioada in care a fost director, mii de vagoane s-au topit la fier vechi, iar compania a ajuns in pragul falimentului. Presa a scris la acea vreme despre renovarea unui complex la Snagov cu 19 milioane de euro. Sau despre cum banii s-au dus pe suruburi "de lux", "prize-minune", flori de zeci de milioane de lei vechi si o piscina de 2,7 milioane de euro. Tot in acea vreme, CFR s-a ales cu patru terenuri de tenis de aproape 150 de mii de euro. Necolaiciuc mai este acuzat ca ar fi dispus cumpararea unei cantitati uriase de ierbicide pentru distrugerea buruienilor de pe terasamentul cailor ferate, cantitate care ar fi fost suficienta nu doar pentru Romania, ci pentru intreaga Europa.
Dupa ani buni de investigatii, la inceputul lunii februarie, Necolaiciuc a fost trimis in judecata. Pe numele sau sunt emise mandate europene de arestare si de urmarire internationala in vederea extradarii. Nicolaiciuc este acuzat de sapte infractiuni de abuz in serviciu si trei infractiuni de utilizare frauduloasa a unor credite. In acelasi dosar au fost trimise in judecata s