- Eşti idiot!
- Ba nu, domnule!
(din "Căldură mare", I.L. Caragiale) Că o minune ţine trei zile nu mai e un secret pentru nimeni.Unul dintre mecanismele noastre de autoapărare este amnezia. Ea apare cu atît mai brusc şi mai profund cu cît am făcut mai mare caz de o situaţie. Mass-media, care sînt oglinda geniului nostru naţional, reflectă cu acurateţe biata noastră meteahnă de a ne aprinde şi uita repede. Pasiunile descrise/dezlănţuite zilnic de jurnalişti sînt mari. Tonul este continuu înalt, titlurile ca nişte sperietori de ciori prin lanul literelor. Catastrofa, apocalipsul, ceasul al doisprezecelea, se vînd bine. După ce vîrful crizei a trecut, aceiaşi jurnalişti şi cititorii/ascultătorii/telespectatorii lor, deopotrivă, se debranşează de la febră şi se apucă de tocat alt subiect. Tot aşa de urgent, sîngeros, apocaliptic ca şi cel dinainte. În România se consumă cam zece-douăsprece tragedii naţionale pe săptămînă. Aproape că uităm să trăim propriile noastre vieţi, aşa inocent pierduţi în dramele mediatice. Cînd nu este mass-media, zvonurile, vecinul, bîrfa joacă cu succes acelaşi rol. De a ne scoate din viaţa noastră, de a ne da palpitaţii şi halucinaţii. Că ne aprindem uşor, bine-bine, dar să vezi ce repede ne stingem ! Sîntem la porţile Orientului, nu ?!... Martha Bibescu observa în jurnalul ei că stă în Occident pentru a înţelege cît de serioase sînt toate chestiunile. Dar vine acasă, la Bucureşti, pentru a vedea că nimic nu e serios. Demonstraţia pe care Conu Leonida i-o face coanei Efimiţa, apropo de fandacsie, "e justă", cum ar zice un vechi leninist. Intrăm repede la idei, cădem in fandacsie, punem mîna pe armă, şi apoi ne trece. Lăsăm dracului lucrurile aşa. Ne apucă toleranţa şi moderaţia. După ce un ceas mai devreme eram gata să scurtăm un cap, să scoatem nişte maţe. Ne vine plictisul şi lehamitea. La fel de profunde ca şi patima dinai
