De ce luptele împotriva cancerului, sărăciei, drogurilor, terorii sau a sarcinilor în adolescenţă nu pot fi câştigate. Ce e mai rău: să declari război problemelor sociale sau să ceri un Plan Marshall pentru rezolvarea lor? Ambele sunt metafore solide şi populare.

Există multe motive întemeiate pentru care declararea unui război social sau lansarea unui Plan Marshall sunt metafore atât de atrăgătoare pentru politicieni. Războaiele unesc şi calmează disensiunile interne. (...) Metafora războiului este atractivă şi pentru că războaiele reale - cele între state-naţiuni, faţă de cele împotriva conceptelor sau a tendinţelor socioeconomice proaste - sunt finite.

(...) „Război" mai reprezintă şi promisiunea unei agende deschise pentru politicieni; la urma urmelor, constrângerile bugetare au tendinţa să dispară în timpul războiului, o dată cu toate regulile acelea plictisitoare. Războaiele sunt pentru eroi, nu pentru contabili care limitează resursele de care este nevoie pentru a obţine o victorie.

Cine câştigă

Metafora planului Marshall este la fel de irezistibilă, cu masivele fonduri şi sprijinul popular necondiţionat pe care le aduce. Dar Planul Marshall original lansat de Statele Unite pentru a ajuta Europa după Al Doilea Război Mondial nu a fost nici atât de masiv din punct de vedere financiar, nici atât de necontroversat cum presupun de regulă susţinătorii săi. (...) Din păcate aceste metafore bune dau naştere unor politici proaste. Războiul împotriva drogurilor, de exemplu, în loc să pună capăt utilizării lor, a avut mai mult succes în a crea o birocraţie imensă, care a obţinut bugete imense, şi lupte politice partizane. (...)

Aceleaşi pericole se aplică şi „războiului împotriva terorismului". Aşa cum a spus Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate al SUA: „Răul pe care aceste trei cuvinte l-au făcut - o rană pe