Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu se angajează faţă de FMI să aducă manageri privaţi în 90 zile după HG de funcţionare a MT

Publicat in Romania Libera, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, îşi va asuma faţă de reprezentanţii FMI un termen de cel mult 90 de zile de la apariţia Hotărârii de Guvern privind funcţionarea instituţiei pe care o conduce pentru finalizarea selecţiei managerilor privaţi la companiile din subordinea ministerului, informează Mediafax.

"Intenţionez ca în cel mai scurt timp să avem manageri privaţi la CFR Marfă şi CFR Călători, şi îmi voi asuma faţă de FMI maxim 90 de zile pentru a avea management privat la toate companiile", a declarat ministrul, pentru agenţia Mediafax.

El a precizat că termenul de 90 de zile este din momentul apariţiei Hotărârii de Guvern privind funcţionarea instituţiei, proiect care ar putea fi aprobat săptămâna viitoare.

Ministrul a mai spus că preferă sintagma "management profesionist" şi că "speră din toată inima" ca selecţia să se încheie mult mai repede.

Fenechiu l-a înlocuit din funcţie pe directorul general al CFR Călători, Ştefan Roşeanu, cu Valentin Dorobanţu, consilier la Sucursala Transport Feroviar de Călători Bucureşti, după ce angajaţi de la CFR Călători şi CFR Infrastructură au oprit lucrul miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.00, pentru două ore, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie, plăţile întârziind cu o zi.

Citeşte şi Greva "spontană" de la CFR, demonstraţie de forţă faţă de ministrul Fenechiu şi FMI?

CFR SA (CFR Infrastructură) este una din cele patru companii din subordinea MT care au numit manageri privaţi până în acest moment. Consiliul de Administraţie al CFR SA este format din cinci membri - Lucian Isar (preşedinte), Dimitris Sophocleous (ales şi director general), Dănuţ Sandu, Enache Jiru şi Florian Kubinschi.

Celelalte companii care au management privat sunt Tarom, Administraţia Porturilor Maritime şi Administraţia Canalelor Navigabile.

Ministerul Transporturil

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 30 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 51 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 40 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 3 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum o ora
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°