Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul PSD Victor Mocanu, trimis în judecată pentru maternitatea-fantomă de la Buzău

Publicat in Gandul, vineri 20 decembrie 2013 ·

Senatorul PSD Victor Mocanu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, el fiind acuzat de 17 fapte de abuz în serviciu contra intereslor publice. Alături de el au mai fost trimişi în judecată patronul firmei Medical Finance Projects din Bucureşti, Daniel Mihai Bădic, fostul director executiv al Direcţiei pentru Administrarea Patrimoniului şi Investiţii din CJ Buzău, precum şi Eugenia Husea, reprezentanta firmei din Bucureşti.

Mocanu este acuzat că în 2012 a încheiat în numele CJ Buzău 8 contracte cu firma Medical Finance Projects, pentru furnizarea de echipamente medicale pentru noua Maternitate a Spitalului Judeţean Buzău, care a fost inaugurată cu mare fast în plină campanie electorală, pe 1 iunie 2012. Maternitatea nu funcţiona însă nici la jumătate de an de la inaugurare, pentru că aparatele fie nu fuseseră livrate, fie erau inoperabile, pentru că maternitatea nu le putea întreţine sau folosi. De asemenea, preţurile aparatelor fuseseră mult umflate.

Gândul a scris despre "maternitatea-fantomă" de la Buzău, care a costat 15 milioane de euro, şi despre înţelegerea lui Victor Mocanu cu patronul firmei bucureştene, în octombrie 2012.

Procurorii DNA arată acum că, în perioada 6 aprilie-14 mai 2012, Victor Mocanu s-a înţeles cu Daniel Mihai Bădic, patronul firmei bucureştene şi a semnat cele 8 contracte de furnizare de echipamente medicale, dintre care 7 de achiziţie directă şi unul de închiriere, "prin încălcarea atribuţiilor de serviciu avute în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău".

Mocanu "a aprobat efectuarea plăţilor în condiţiile în care echipamentele medicale obiect al contractelor de achiziţie directă, pe lângă faptul că fuseseră supraevaluate, nici nu fuseseră livrate, iar contractul de închiriere era lipsit de utilitate, cheltuielile angajate fiind în mod vădit in

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum o ora
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 25 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 26 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°