Pelicula regizată de Bogdan George Apetri este selectată la 12 categorii, printre care cel mai bun film şi cea mai bună actriţă – Ana Ularu, la cea de-a şasea ediţie a galei, care va vea loc pe 26 martie.
Lungmetrajul „Periferic" a fost nominalizat şi pentru Cel mai bun debut, iar Bogdan George Apetri a primit o nominalizare pentru Cel mai bun regizor, au anunţat ieri, la Grand Cinema Digiplex Băneasa, actorii Ioana Blaj şi Paul Ipate, într-o conferinţă de presă.
Filmul „Aurora", de Cristi Puiu, a obţinut zece nominalizări, printre care cele pentru Cel mai bun regizor şi Cel mai bun actor în rol principal, iar „Loverboy", de Cătălin Mitulescu, a fost nominalizat la nouă categorii de premii. La categoria Cel mai bun film au mai intrat în cursă „Aurora", de Cristi Puiu, „Crulic - Drumul spre dincolo", primul lungmetraj de animaţie postdecembrist, în regia Ancăi Damian, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii" (regia Adrian Sitaru) şi „Loverboy" (regia Cătălin Mitulescu").
Cristi Puiu a refuzat înscrierea la premii
Nominalizările pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal s-au dus la Ada Condeescu, pentru rolul lui Veli, din „Loverboy", Ana Ularu, pentru personajul Matilda din „Periferic", şi Nataşa Raab, pentru filmul lui Adrian Sitaru, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii".
Catrinel Dumitrescu, Gabriela Popescu, Ioana Flora, Simona Stoicescu şi Valeria Seciu au fost nominalizate la categoria Cea mai bună actriţă într-un rol secundar. Lui Bogdan Dumitrache („Din dragoste cu cele mai bune intenţii"), Cristi Puiu („Aurora") şi Vlad Ivanov („Principii de viaţă") le-au revenit nominalizările la categoria Cel mai bun actor. Iar Adrian Titieni, Marian Râlea, Mimi Brănescu, Udo Schenk, Valentin Popescu au fost nominalizaţi pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar.
Deşi pelicula „Aurora" a obţinut nu mai puţin de zece nom