Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Obsedantul deceniu“ reloaded sau identitatea ca marionetă (I)

Publicat in Observator Cultural, vineri 18 noiembrie 2011 ·

La 36 de ani, Lucian Dan Teodorovici e un prozator relativ prolific: autor a două romane onorabile (Cu puțin timp înaintea coborîrii extratereștrilor printre noi, 1999, ed. rev. și adăug. 2005, Circul nostru vă prezintă, 2002, ed. rev. 2007) și a trei volume eclectice de povestiri care n-au trecut neobservate (Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei țigări marijuana, 2000, Atunci i-am ars două palme, 2004, Celelalte povești de dragoste, 2009), alături de varii volume colective, adaptări cinematografice, scenarii de animație politic game (Animat Planet Show) realizate singur sau în colaborare, la care se adaugă serialul de comentarii politice din Suplimentul de cultură (material copios pentru un virtual volum) și, last but not least, colecția „Ego.proză“ de la Polirom, al cărei concept îi aparține. În plus, traducerile de care a avut parte pînă acum îl plasează, în cadrul noilor generații de prozatori ieșeni, imediat după un Dan Lungu ca exportabilitate. Totuși, în pofida acestei relative prolificități eficiente, scriitorul s-a impus mai curînd prin „profesionismul“ onorabil al ansamblului decît printr-un titlu major, prin acuratețe și rigoare de metronom, nu prin momente de explozie și sclipire. Din acest motiv l-am comparat cîndva cu fotbalistul Dorinel Munteanu. În același timp, LDT și-a conturat profilul unui prozator tenace, care-și reglează răbdător tirul pentru marile lovituri după un laborios joc de construcție, fiind, astfel, la antipodul celor care-și pierd suflul după un prim și spectaculos dribling. Dacă însă Circul nostru…, cel mai ambițios volum al său de pînă acum, s-a diluat progresiv după un excelent început „existențialist“ în registru hrabalian, cîteva secvențe din cvasiromanul Celelalte povești de dragoste (După gîște, Tramvaiul care cîntă, Pe catalige) au atras atenția asupra unui potențial prozastic apreciabil, dar încă latent, anunțîn

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 47 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°