Acum cîteva zile am fost la o petrecere, de familie, care, în sfîrşit, mi-a reabilitat concepţia asupra acestui fel de celebrări în general: un party de Sfinţii Mihail şi Gavril în care, în primul rînd, toată lumea era foarte civilizată.
Ce mare lucru, veţi spune, şi pe bună dreptate, ca o petrecere să fie civilizată? Din ce familie grobiană trebuie să provii ca să te mire un asemenea lucru subînţeles?
Mă miră, deşi familia mea nu e chiar grobiană. Dar, de cînd mă ştiu, toate adunările noastre familiale s-au desfăşurat, în primul rînd, în spaţii meschine: în cîte-o sufragerie de bloc unde lucrurile erau destul de înghesuite şi oamenii aşijderea.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu Atît de înghesuite încît mi s-a imprimat, aproape pentru totdeauna, ideea că te simţi confortabil şi protejat doar într-un loc strîmt, în care vecinul de scaun îţi suflă-n ceafă. Spaţiile mai largi mi-au dat, pînă la o vîrstă, fiori de-a dreptul. Cînd a fost vorba să ne mutăm în casa unei prietene care rămăsese de tot în străinătate, prin anii ’80, am refuzat în momentul în care am văzut-o: era veche, spaţioasă, aranjată elegant, cu mobilă stil... Ţin minte cît de tare m-am bucurat cînd, într-o zi, ne-am dus la respectiva adresă şi am găsit locuinţa sigilată (locatara plecînd, statul comunist şi-o luase înapoi). Aşa că a trebuit să ne întoarcem în apartamentul nostru de două camere din Şos. Giurgiului, în care lucrurile aproape stăteau să cadă pe noi.
În al doilea rînd, la aceleaşi sărbătoriri, membrii familiei mele, extinse (adică plus bunici şi un unchi), nu se sfiau să-şi susţină, vehement, punctele de vedere divergente. În stilul filmelor italiene cu Ana Magnani, aş spune, mergînd tot pe firul unor amintiri de atunci. Susţinerea pînă în pînzele albe a părerilor contrarii nu ducea la destructu
